Primarul Ioan Șandor continuă cu profesionalism dezvoltarea Comunei Someș Odorhei

Comuna Someș-Odorhei are o nouă conducere, în persoana primarului liberal Șandor Ioan și echipa PNL, după ce timp de 20 de ani Primăria a fost condusă de sociali-democrați. Noul primar Șandor Ioan a câștigat alegerile locale din 2020 cu un scor de peste 60 % din totatul votanților, reușind să învingă PSD-ul după două decenii.

În cei doi ani de mandat scurși de la alegerile locale, în comună se poate vedea o schimbare în bine, datorită proiectelor importante finalizate sau care se află în derulare, dar și a proiectelor noi depuse pentru finanțare, atât pe fonduri guvernamentale, europene sau bani de la bugetul local.

Primarul a obținut banii pentru dotarea creșei care se deschide în septembrie

Comuna Someș Odorhei are o creșă modernă, dar nu avea dotările necesare pentru deschidere. Primarul Ioan Șandor s-a luptat și a obținut o suplimentare de fonduri de 300.000 lei pentru dotarea cu mobilier, pătuțuri, echipamente, bucătărie și tot ce este necesar pentru funcționare. Totul va fi finalizat până în septembrie în vederea deschiderii în anul școlar 2023-2024.

Creșa a fost construită grație unui proiect finanțat prin PNDL 2 de care vor beneficia 24 de copii, repartizați în două grupe.

Un alt program pentru care primarul Ioan Șandor a luptat este programul pilot a l Guvernului „O masă caldă” prin care peste 300 de copii din comuna Someș Odorhei primesc mâncare gratuită la școală.

Se apropie de finalizare lucrările de reparații pe DC 14 Inău – Noțig

Până la finalul acestei luni, lucrările de reparații a drumului comunal DC 14 între Inău și Noțig se apropie de finalizare. Este vorba de un proiect finanțat de CNI București și prevede lucrări de urgență: asfaltare pe o lungime de 1,7 kilometri, turnare piloni, ziduri de sprijin, construire două poduri, șanțuri betonate.

Se lucrează intens la canalizare în Someş-Odorhei 

Lucrările la rețeaua de canalizare continuă și se vor finaliza în această vară, inclusiv cu predarea investiției către Compania de Apă Someș SA Zalău. Lucrările au o valoare de peste 13 milioane lei.

Primarul Ioan Șandor a câștigat finanțare pentru 4 proiecte pe PNRR

Primăria Someș Odorhei are asigurată finanțare europeană din PNRR pentru patru proiecte de investiții. În cursul lunii februarie, primarul Ioan Șandor a fost la sediul Ministerului Dezvoltării unde a semnat 3 contracte de finanțare din cele patru depuse.

1. Reabilitare Școala Gimnazială Vasiel Lucăcel – val. 3,2 milioane lei

2. Reabilitare sediu Primărie – val. 1,7 milioane lei

3. Achiziție 2 stații de încărcare electrice + 14 camere video – val. 1,2 milioane lei

Al patrulea proiect pe PNRR care este aprobat și pe care primarul Ioan Șandor în va semna în perioada următoare este pentru reabilitarea energetică a blocului de locuințe din comună – val. 1,2 milioane lei.


Primăria Someș Odorhei și-a propus să atragă cât mai multe fonduri europene din PNRR, astfel că a depus un proiect de finanțare pe PNRR -Componenta C15 pentru modernizarea și dotarea cu echipamente digitale a Școlii Gimnaziale Vasile Lucăcel din Someș Odorhei.

Finanțare 4 milioane de euro asigurată prin Programul Anghel Saligny

Primăria Comunei Someș Odorhei a depus pe Programul Național de Investiții Anghel Saligny nu mai puțin de patru proiete, din care trei sunt aprobate. Valoare totală a proiectelor depuse este de 26.200.000 lei, adică 5,5 milioane de euro.

  1. Asfaltarea drumului comunal DC 18 în lungime de  4 kilometri, legătura între Șoimuș – Bulgari (6,2 milioane lei)
  2. Reabilitare străzi în localitatea Inău – toate străzile (3,7 milioane lei)
  3. Reabilitare drum comunal DC 17 în lungime de 10 kilometri, legătura între Someș Odorhei și Domnin (10,3 milioane lei)
  4. Extindere rețea de gaz în localitațile Bârsa, Domnin și Șoimuș (6 milioane lei) – se așteaptă deschiderea axei de finanțare la Ministerul Dezvoltării

Iluminatul public a fost modernizat cu lămpi LED

Primăria Someș Odorhei a depus în luna decembrie 2022 un proiect la Agenția Fondului de Mediu (AFM) pentru modernizarea iluminatului public în localitățile Bârsa, Domnin și Șoimuș.

Cu fonduri europene, primarul Ioan Șandor are în plan construirea unei capele pentru ceremoni funerare în localitatea Inău. Proiectul a fost depus spre finanțare printr-un program AFIR (fonduri europene).

În această perioadă administrația publică locală de la Someș Odorhei lucrează la documentația necesară (elaborare Studiu de Fezabilitate) pentru reabilitarea Căminului Cultural din Someș Odorhei și contruirea unui parc fotovoltaic pe o suprafață de 1 hectar de teren.

Banii de la bugetul local sunt cheltuiți cu mare eficiență. Se va amenaja o tribună de 100 de locuri la terenul de fotbal din Someș Odorhei, investiție care va fi finalizată în cursul lunii.

Tot în cursul anului 2023 primarul Ioan Șandor spune că se vor finaliza toate refacerile pe toate străzile din localitatea Someș Odorhei în urma lucrărilor la rețeaua de canalizare.

„Dragi cetățeni, eu împreună cu Consiliul Local depunem tot efortul petru realizarea obiectivelor propuse și pentru atragerea a cât mai multor fonduri pentru creșterea calității vieții în comuna noastră. 

Avem asigurată finanțarea pentru multe obiective de investiții, iar în perioada următoare vor începe lucrările. Am încercat să cuprindem toate nevoile comunității, să atragem fonduri europene și să dezvoltăm comuna. Am accesat fonduri europene și guvernamentale pentru reabilitarea clădirilor publice, dotarea unităților de învățământ, modernizarea infrastructurii rutiere și continuăm să fim atenți la sursele de finanțare viitoare.

Cu această ocazie transmit tuturor multă sănătate, putere de muncă și puțină răbdare până la finalizarea tuturor lucrărilor”, declară primarul Ioan Șandor. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *