Liderul AUR Sălaj, Pusok Ferenc, a oferit ajutor unui tânăr cu nevoi speciale
Filialele AUR N-V pun mână de la mână pentru locuința lui Matei, un băiat de 18 ani, cu dizabilități, care a scris o carte și a venit la conferința “O Românie de AUR” ca să o dăruiască președintelui Alianței pentru Unirea Românilor, George Simion.
Membrii AUR din filialele Bistrița, Sălaj și Cluj ăl ajută pe Matei și familia lui să poată sta în România, într-o locuință a lor, potrivită pentru o persoană cu nevoi speciale. S-au apucat de lucru, dar ca să poată continua este nevoie și de ajutorul nostru.
La acțiunea caritabilă participă activ și liderul AUR Sălaj, Pusok Ferenc, care a dat o mână de ajutor la renovarea interioară a casei.
Povestea lui, pe scurt, este următoarea: În urma unor erori făcute la nașterea lui de către un medic căzut în patima alcoolului, a rămas cu unele dizabilități.
Ca să poate avea parte de un tratament corespunzător, familia lui s-a mutat în Italia unde condițiile în școala pentru copiii cu dizabilități sunt deosebite, însă, foarte scumpe.
Matei iubește mult România. După ce a terminat scoala au revenit acasă. Au cumpărat o casă veche la Vălanii de Beiuș, Bihor, la care lucrează de mai bine de un an. Totuși, casa nu este încă locuibilă.
„Dacă vrei să ajuți și tu cu materiale de construcții sau zile de lucru, te rugăm să ne contactezi. Împreună reușim!”, transmite președintele AUR Sălaj, Pusok Ferenc.