Excursie educativă SIMEX pentru un viitor bun ACASĂ în ROMÂNIA
Una dintre cele mai importante companii din industria mobilei la nivel național, SIMEX SA din Șimleu Silvaniei, patronată de Dumitru Blaga, se implică în dezvoltarea societății prin activități educative prin care oferă tinerilor cunoștințe și oportunități în dezvoltarea personală.
În 28 Aprilie 2023, compania SIMEX situată în capitala mobilei românești Șimleu Silvaniei, a avut deosebita plăcere să primească vizita a 93 de elevi de la Școala Gimnazială din comuna Marca, împreună cu cadrele didactice, cărora le mulțumim pentru interes! Prin aceste excursii educative dorim să conștientizăm și să ne asigurăm că viitorul comunității/ țării noastre o să fie hotărât de copii noștri aici, acasă în România și nu emigrînd peste mari și țări printre străini ….
Prezentarea activităților întreprinderilor industriale este cea mai bună cale pentru școlari de a înțelege că există valori și VIITOR mult mai bun aici ACASĂ în ROMÂNIA decât emigrarea în alte țări. În acest sens, ar fi foarte benefic pentru prezentul și viitorul României ca excursiile prin fabricile românești să fie o activitate comună pentru toată lumea, de la copii până la adulți.
Prin urmare, se poate spune cu încredere că excursiile educative prin fabricile românești, pentru copii, respectiv tineret sunt modalități importante de a trezi sentimentul de identitate națională, de a transfera experiența de viață, moștenirea materială și culturală acumulată de omenire către o nouă generație, formarea orientărilor valorice, îmbunătățirea morală care duc la dezvoltarea economică a națiunii, prin alegerea individului de a rămâne aici ACASĂ alături de familie și valorile ancestrale românești.
La SIMEX, copii au făcut cunoștință cu industria prelucrării lemnului și frumoasa meserie de tâmplar, sperăm că o parte din acești copii vor alege să preia activitatea generațiilor care acum încet, încet se îndreaptă spre pensie sau chiar au ieșit la pensie, aceasta este una dintre principalele noastre probleme. SIMEX este moștenirea pe care o lasă fiecare dintre noi, copiilor noștri, generațiilor următoare care au nevoie de valori acum poate mai mult decât niciodată.
România reprezintă o forţă uriaşă în sfera industriei lemnului, în special MOBILA, care participă și a contribuit întotdeauna într-o măsură foarte mare la economia generală a României. Ca să înțelegeți, vă oferim pe scurt puterea exemplului: noi creăm valoarea adăugată prin muncă și gândire, din 1 metru cub de lemn care valorează 400-500 euro, noi îl ridicăm la 4500-5000 euro plus valoare ….
Însă din păcate, factorii de decizie nu mai pun accent pe industria mobilei de 30 ani …. Pur și simplu industria lemnului nu mai este băgată în seama …. intenția este clară de distrugere în formă continuată, se dorește închiderea fabricilor mari, însă IMM-urile nu pot rezista fără fabricile mari care reprezintă coloana vertebrală a industriei țării, singure nu pot face performanță….
Noi cei din industria lemnului suntem foarte supărați pe diferențele de impozitare a salariilor ….
Considerăm că soluția cea mai bună este ca pe salariul minim să nu se plătească taxe. Pentru că acel salariu fără taxe se va întoarce tot în economie și măcar nu mai este atât de mare tentația să se părăsească țara …. Chiar dacă degringolada ce a urmat căderii comunismului, a afectat puternic și industria mobilei, România rămâne una din țările europene cu o puternică tradiție în industria prelucrării lemnului, fapt demonstrat de creșterea continuă a exporturilor în acest sector. Exporturile trebuie să depășească importurile.
SIMEX este un brand mondial consacrat în prelucrarea lemnului, cu sediul central în capitala mobilei românești: Șimleu Silvaniei, situat în inima Sălajului, care a devenit un loc însemnat pe harta națională și internațională a industriei de mobilă. Rădăcinile sale continuă tradiția de câteva secole a meșteșugarilor locului, care transmit din generație în generație, această frumoasă meserie de tâmplar și producător de mobilă din lemn masiv.
De peste 70 de ani, SIMEX își desfășoară activitatea neîntrerupt la poalele Măgurii în capitala mobilei românești Șimleu Silvaniei. Prin exporturile generate, SIMEX a devenit ambasadorul comercial al României în lume. Din 1947 produce orice din lemn masiv la nivel de artă și calitate excepțională. SIMEX – brand internațional consacrat, cu acționariat 100% românesc.
Peste tot în lume eticheta SIMEX reprezintă o carte de vizită serioasă, care garantează calitatea și face o promovare pozitivă maximă, la sintagma «Made in România» pentru toate produsele românești!
Activitatea companiei SIMEX se reflectă în colaborări pe o rază lungă din Europa până în Asia și America de Nord. Acest succes demonstrează faptul că brandul românesc SIMEX, respectiv industria românească de mobilă are valori și resurse apreciate pe plan internațional.