Eveniment organizat în Parcul Central din Zalău pentru a marca Ziua Independenței Naționale a României
„Ziua de 10 mai, zi în care, în 1877, a fost proclamată independența României, este o aniversare ce ne trezește memoria patrioților care acum 166 de ani și-au asumat decizii capitale, au luptat, au făcut eforturi și sacrificii uriașe pentru un viitor demn al națiunii.
Am reprezentat oficial Primăria Zalău la manifestările organizate azi cu ocazia aniversării Zilei Independenței, postură din care am resimțit datoria morală pe care o am față de cetățeni și față de înaintași pentru a contribui la un standard de viață demnă, așa cum și-au dorit cei care și-au sacrificat propria lor viață pentru afirmarea României ca un stat european care impune respect”, a transmis viceprimarul Zalăului, Teodor Bălăjel.