Competiția de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, faza I-la nivelul județului Sălaj
Astăzi, la poligonul de pregătire al Detașamentului de Pompieri Zalău, s-a desfășurat Competiția de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, faza I-la nivelul județului Sălaj.
Timpul de reacție al echipajelor de descarcerare în situații de urgență face diferența dintre viață și moarte. Astfel, aceste competiții au un rol important pentru îmbunătățirea capacității de reacție și intervenție a pompierilor.
Cele 3 echipe participante din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Porolissum“ a județului Sălaj, și anume cea de la Detașamentul de Pompieri Zalău, alături de Secțiile de Pompieri Șimleu Silvaniei și Jibou și-au testat experiența, spiritul de echipă și coordonarea.
Această competiție, care are ca scop principal verificarea deprinderilor practice prin abordarea diferitelor scenarii complexe, cuprinde două probe distincte: „descarcerarea din vehicule” și „acordarea primului ajutor calificat”.
La finalul concursului, în baza punctajului obținut, clasamentul s-a prezentat astfel:
- La proba „descarcerarea din vehicule”:
Locul 1. Detașamentul de Pompieri Zalău
Locul 2. Secția de Pompieri Jibou
Locul 3. Secția de Pompieri Șimleu Silvaniei
- La proba „acordarea primului ajutor calificat”:
Locul 1. Secția de Pompieri Șimleu Silvaniei
Locul 2. Detașamentul de Pompieri Zalău
Locul 3. Secția de Pompieri Jibou
Felicitări participanților, iar echipei câștigătoare îi dorim succes și o clasare cât mai bună la etapa următoare!