Cadrele medicale de la cabinetele din cadrul unităților de învățământ, alături de profesori și elevi la competițiile spotive școlare
Primăria Municipiului Zalău, prin Direcția de Asistență Socială, administrează Serviciul Cabinete medicale școlare și Asistență medicală comunitară, respectiv rețeaua de medicină școlară constituită în cadrul unităților de învățământ de pe raza municipiului.
Principalele atribuții ale acestui Serviciu constau în administrarea rețelei de medicină școlară, îndrumarea, coordonarea și asigurarea personalului medical din cabinetele medicale de medicină generală și medicină stomatologică care funcționeaază în cadrul unităților de învățământ de stat, de pe raza municipiului Zalău. De asemenea, organizează cursuri de perfecționare pentru personalul medical școlar și acordă servicii medicale categoriilor de persoane vulnerabile din punct de vedere medical, social sau economic, prin cadrele medicale specializate.
Pe lângă activitatea pe care cadrele medicale o desfășoară în unitățile de învățământ, din luna ianuarie și până în prezent, personalul din cadrul acestui Serviciu a fost alături de elevi și profesori la diverse competiții școlare.
La Olimpiada Națională a sportului școlar, care a implicat mai multe acțiuni în care au fost angrenați copiii din unitățile școlare atât de la nivel de municipiu, cât și de la nivel județean și interjudețean, cadrele medicale au acordat sprijin de fiecare dată. În cabinetele școlare din unitățile de învățământ din Municipiul Zalău a fost evaluată starea de sănătate a elevilor, în vederea acordării vizei medicale de participare la aceste competiții școlare.
De asemenea, pe tot parcursul desfășurării competițiilor și meciurilor sportive, cadrele medicale au supravegheat și au intervenit prin măsuri de prim ajutor, atunci când situația a impus.
În cadrul programului Special Olympics Unified Champion Schools au fost evaluați elevii pentru a participa în echipe mixte, cu elevi de la Centrul Școlar „Speranța” Zalău și Centrul Școlar „Speranța” Șimleul Silvaniei.
Pentru buna desfașurare a competiților, ,,Cupa Lyceum” și ,,Cupa Văilor”, desfașuarate tot pe parcursul lunii Mai, din nou, a fost prezent și personalul din cadrul cabinetelor medicale.
Fie că este vorba de sport de echipă sau individual, handbalul, minihandbalul, baschetul, șahul, tenisul de masă, rugby-ul, badmintonul, fotbalul, voleiul, oina sau crosul, aceste probele sportive îi aduc împreună – elevi, cadre didactice și personal medical.