Viceprimarul Teodor Bălăjel vrea viteză și calitate pentru construirea unui sens giratoriu în intersecția de la Spitalul Vechi
Există initiativă la scară mare pentru a se ajunge în tot orașul la o circulație fluidă, în condiții de trasee refăcute de la cap la coadă prin modernizarea completă a străzilor cu fonduri europene
Viceprimarul Teodor Bălăjel face toate demersurile ca lucrurile să se miște repede pentru construirea unui sens giratoriu în apropierea Spitalului Vechi, de la intersecția străzii Tudor Vladimirescu cu strada Porolissum.
Pornind de la faptul că străzile Tudor Vladimirescu și Porolissum intră oricum într-un proces de reabilitare de anvergură, viceprimarul a insistat pentru o modificare de proiect pentru a realiza totodată și sensul giratoriu, considerând că ar fi și păcat să nu se profite de deschiderea șantierului pentru a rezolva o problemă de circulație serioasă în Zalău.
Teodor Bălăjel a fost săptămâna trecută la fața locului cu reprezentanții de la serviciul rutier al Poliției și cu constructorul care va reabilita străzile, pentru a obține o soluție optimă. Iar săptămâna aceasta, miercuri, a fost din nou, împreună cu primarul Ionel Ciunt, cu reprezentanții Direcției tehnice din Primărie și cu reprezentanți ai firmelor de utilități, pentru o coordonare a lucrărilor. Azi au și avut loc discuții cu cei de la apă, gaz și electricitate la Primăria Zalău, cu traseele de utilități exact identificate. Aceștia vor fi luni din nou în teren cu constructorul și vor și începe lucrările, ca giratoriul să ia formă cât mai curând. De unde până nu demult primarul și viceprimarul avea ceva emoții în legătură cu soarta modificării de proiect, acum Bălăjel ne asigură că e o chestiune de zile până vor începe lucrările la noul giratoriu.
De altfel, Teodor Bălăjel și-a câștigat de multă vreme printre zălăuani reputația celui care pune lucrurile în mișcare și proiectele pe picioare, de la concept la realizarea efectivă a lucrărilor ce privesc modernizarea Zalăului. Oamenii văd în Bălăjel motorul din Primăria Zalău și cel care cere de fiecare dată trecerea în treapta superioară de viteză. Mulți din Primărie vorbesc și de ”presiunea” pe care Teodor Bălăjel o pune pentru calitate și că este atent la detalii, insistent pentru calitatea lucrărilor. Dar tot ei recunosc că fără mobilizarea impusă de Bălăjel multe s-ar face încet și multe deloc.
E limpede că e un sens giratoriu obligatoriu
În intersecția cu pricina se circulă greu, semafoarele nu fac față fluxului cerut de circulație. Se stă la cozi imposibile, iar la orele de vârf este dezastru. Pe segmentul până la Autogară este o aglomerație cronică, se stă enervant de mult, plus că pe acest segment de pe strada Tudor Vladimirescu circulă și mașinile de mare tonaj, te și miri cum reușesc să se strecoare la coborâre pe banda mult prea îngustă pentru așa ceva. După prima deplasare în teren, Teodor Bălăjel scria pe pagina sa oficială de facebook că este un sens giratoriu obligatoriu. ”Este o intersecție dificilă, în care circulația este dificilă. Zălăuanii nu au de ce să mai sufere din cauza aglomerației care se creează la ore de vârf”, spune viceprimarul.
Pe străzile Tudor Vladimirescu și Porolissum urmează să înceapă modernizări complexe și complete în proiectul de modernizare a întregului traseu care duce până în capătul Ortelecului, incluzând mai departe străzile Bujorilor, Moigradului și Cetății. Lucrările vor începe imediat ce Compania de Apă termină intervenția la rețelele de apă și canalizare pe acest traseu. Iar viceprimarul Teodor Bălăjel i-a convocat zilele trecute la discuții pe reprezentanții Companiei de Apă, să grăbească lucrările la rețelele de alimentare cu apă și canalizare, pentru că proiectul Primăriei de refacere a străzilor este deja de mult timp în așteptare. Li s-a oferit sprijin, inclusiv soluția implicării constructorului care urmează să modernizeze străzile. Bălăjel a văzut în momentul deschiderii șantierului străzilor oportunitatea realizării sensului giratoriu și a insistat pentru o modificare de proiect ca acesta să fie inclus. Acum, la sensul giratoriu, ne așteptăm ca lucrările să și înceapă luni.
Va dispărea și aglomerația de pe Tudor Vladimirescu
Zălăuanii rămân cu o problemă pe segmentul străzii Tudor Vladimirescu dintre noul sens giratoriu și Autogară. În special legat de banda care coboară spre Autogară, care este mult prea îngustă, având în vedere că pe aici circulă și tir-urile până când al doilea tronson al Centurii va fi gata. Partea bună e că la șoseaua ocolitoare mai e puțin de lucru și traficul greu va dispărea din oraș. Asta nu înseamnă că strada Tudor Vladimirescu nu mai are probleme. Vechea administrație a făcut o terasare cu un trotuar inutil de generos în defavoarea circulației.
Rezolvarea va veni din bani europeni, ne spune Teodor Bălăjel. Pentru că Programul Operațional Regional (POR) finanțează ”coridoare de mobilitate”. Așa că Primăria Zzalău va depune un proiect de modernizare a străzilor aflate pe traseul care a asigurat serviciul de șosea ocolitoare pentru ca traficul greu să nu intre pe bulevard. Ceea ce înseamnă refacerea străzilor Tudor Vladimirecu (de la Autogară la noul sens giratoriu), Gheorghe Lazăr (deasupra parcului Central) și Kossuth Lajos, până la intersectarea acesteia din urmă cu strada Coorneliu Coposu, care este modernizată deja cu fonduri europene.
Prin urmare, în acest proiect pentru coridor de mobilitate va intra și reconfigurarea străzii Tudor Vladimirescu de la Autogară (intersecția cu bulevardul) până la noul sens giratoriu din Porolissum. Odată ce și Centura va fi gata și acest tronson refăcut, fără trafic greu și cu strada lărgită, problema de acum dispare.
Zalăului i se arată perspective frumoase în ce privește circulația
Pe lângă ruta amintită mai sus pentru reabilitare cu fonduri europene și care asigură un traseu paralel cu bulevardul, degrevat de traficul greu prin finalizarea Centurii, un alt proiect pe care viceprimarul Teodor Bălăjel îl are în vedere mai demult este cel pentru finanțarea unui alt ”coridor de mobilitate”, un alt traseu paralel cu bulevardul, de partea cealaltă. Acest traseu modernizat – la standarde de care străzile din componență nu au mai avut parte niciodată – începe de la Centură, cu strada Valea Miții, va continua cu strada Simion Bărnuțiu (modernizată deja), cu strada Maxim Gorki, cu strada Cloșca (modernizată), cu strada Nicolae Titulescu, prin strada Coșbuc și cu strada Parcului, unde ajungem în Centru, la Primărie, în strada 22 Decembrie (deja modernizată) și pe Gheorghe Doja (modernizată de asemenea), apoi pe strada Eminescu până pe strada Vânătorilor. Primăria este cu proiectul pregătit, așteaptă doar apariția ghidurilor de finanțare europeană.