VIDEO| Teodor Bălăjel anunță ca bulevardul din Zalău va fi modernizat pe toată lungimea
Vor fi două benzi pe sens din Centru până la intrarea în Panic
Viceprimarul Zalăului, Teodor Bălăjel, anunță că bulevardul din Zalău va avea parte de o modernizare de amploare, pentru a fi impecabil pe toată lungimea lui, din Centru până la intrarea în Panic.
Proiectul prevede lucrări separate pe trei tronsoane, în funcție de nevoile specifice pe fiecare dintre acestea. Primul segment este cel de la Scala până în Centru, la intersecția cu străzile Corneliu Coposu, Gheorghe Doja și 22 Decembrie (fosta Crasnei). Al doilea tronson de modernizat este cel cuprins între Gară și sensul giratoriu dinspre Panic prin care se face intrarea pe Centura Zalăului. Iar al treilea este tronsonul dintre sensul giratoriu de la Centură până la intrarea în Panic, lângă Inspectoratul de Jandarmi.
Pe aceste ultimele două tronsoane – cuprinse între Gară și intrarea în Panic – bulevardul va fi lărgit și se vor construi câte două benzi pe sens, la fel ca pe tot bulevardul, pentru o circulație fluidă de la un capăt la altul.
Vor fi benzi de preselecție la intersecția cu strada Lupului și la intersecția cu intrarea în Panic și aceste intersecții vor fi semaforizate, pentru a nu fi întrerupt fluxul de circulație și pentru siguranța acesteia.
Teodor Bălăjel i-a chemat ieri la Primăria Zalău, alături de proiectant, pe specialiștii tuturor instituțiilor care trebuie implicate prin responsabilitățile ce le revin și care pot completa proiectul inițial cu eventuale soluții pentru a-l îmbunătăți. Au fost prezenți, pe lângă reprezentanții din Direcția Tehnică a Primăriei și arhitectul șef, reprezentanți de la Poliție, de la Secția Drumuri Naționale, cei ai Zonei Metropolitane.
Finanțarea va fi asigurată prin programul Anghel Saligny, Zalăului fiindu-i rezervată prin programul guvernamental o sumă totală de 38 de milioane de lei. Iar primul tronson reabilitat, a cărui modernizare zălăuanii o așteaptă deja de mult timp, după ce bulevardul a fost refăcut de la Gară până la Scala, va fi cel cuprins între Scala și Centru, spune viceprimarul Bălăjel.
Toate marile artere ale Zalăului vor fi impecabile
Reabilitarea bulevardului va însemna o întregire a modernizării rețelei marilor artere din Zalău. Pe lângă străzile importante, cele mai circulate, modernizate deja cu bani europeni – Simion Bărnuțiu, Voievod Gelu, Corneliu Coposu, Avram Iancu, Gheorghe Doja, 22 Decembrie (Crasnei), a început modernizarea întregii rute care începe de la Perla cu strada Tudor Vladimirescu și continuă cu străzile Porolisum, Cetăți, Bujorilor și Moigradului, până la ieșirea din Zalău în capătul Ortelecului.
Primăria Zalău are deja proiecte pe fonduri europene în noua sesiune de finanțare și pentru reabilitarea mai multor străzi ce vor asigura rute paralele cu bulevardul complet modernizate. Vom avea în final o circulație foarte bună în Zalău, iar finalizarea lucrărilor la Centură anul viitor va însemna mult în ce privește acest aspect.
Fapte nu vorbe!