Consiliul Județean cumpără cu bani europeni 51 de microbuze electrice pentru elevii din Sălaj
Consiliul Județean Sălaj a semnat cu Ministerul Educației un contract de finanțare în valoare totală de 36 milioane de lei, în vederea achiziției de microbuze școlare electrice pentru 51 de școli din județ.
Fondurile sunt alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 15 – Educație.
În cadrul acestui proiect vor fi dotate cu microbuze electrice școlile din orașele Cehu Silvaniei și Șimleu Silvaniei, din 48 de comune – Agrij, Almașu, Băbeni, Bălan, Bănișor, Bobota, Bocșa, Boghiș, Buciumi, Chieșd, Cizer, Coșeiu, Crasna, Creaca, Crișeni, Cuzăplac, Dobrin, Dragu, Fildu de Jos, Gâlgău, Gârbou, Hereclean, Hida, Horoatu Crasnei, Ileanda, Ip, Letca, Lozna, Marca, Măeriște, Mirșid, Năpradea, Pericei, Plopiș, Românași, Rus, Sălățig, Sânmihaiu Almașului, Someș Odorhei, Surduc, Șamșud, Șărmășag, Șimișna, Treznea, Valcău de Jos, Vârșolț, Zalha și Zimbor, precum și un centru școlar de educație incluzivă din subordinea administrației județene.
UAT-urile amintite au obligația de a amplasa câte o stație de încărcare pentru vehiculele electrice, precum și de a asigura, timp de cel puțin patru ani resursa umană, costurile de reparație și întreținere a microbuzelor, respectiv costurile de alimentare.