Tânărul Gabriel Pap felicitat de primarul Dan Ghiurco pentru performața de a intra primul la Academia de Poliție
Primarul orașului Jibou, ing. Dan Ghiurco, a oferit azi PLACHETA DE ONOARE tânărului jibouan Gabriel Pap pentru performanța lui extraordinară de a fi admis primul pe lista la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București. Primul din aproape 3.000 de candidați din toată țara!
„Este o recunoaștere din partea autorității locale din Jibou pentru cinstea pe care Gabriel Pap o face orașului. Și am simțit că ofer aceast semn de recunoaștere în numele tuturor jibouanilor, pentru că suntem cu toții mândri de reușita lui, de faptul că un tânăr instruit în orașul nostru este admis pe primul loc la cea mai prestigioasă unitate de învățământ a Ministerului de Interne.
Astfel de momente mă fac să mă gândesc că munca pe care am făcut-o cu echipa din Primăria Jibou pentru a aduce bani din multiple surse de finanțare și a face investiții masive în învățământul din Jibou și în sportul de masă pentru copii și pentru tineri este exact ceea ce trebuia făcut. Aceste investiții se întorc în comunitate. Gabriel Pap exact asta ne confirmă”, transmite primarul Dan Ghiurco.