Ștafeta veteranilor Invictus România 2020 a trecut azi prin Municipiul Zalău
Ștaftea galbenă a plecat în această dimineață din Cluj-Napoca și a ajuns la Zalău, unde a fost întâmpinată de prefectul Sălajului, Virgil Țurcaș, dar și de viceprimarul Municipiului Zalău, Teodor Bălăjel.
„Sacrificiul impune respect!”. Cu acest motto în suflet, Ștafeta Veteranilor care a onorat cu prezența voluntarii clujeni și la aniversarea celor 76 de ani de la Eliberarea Clujului de sub ocupația horthystă, își continuă drumul. Astăzi, 23 Octombrie, ștafeta galbenă a ajuns la Zalău fiind purtată de voluntarii civili și militari din Divizia 4 Infanterie „Gemina”
Purtătorii ștafetei vor ajunge pe 25 octombrie, la Carei, la Ansamblul Monumental „Glorie Ostașului Român”, reîntregind simbolic drapelul național și reevocând momentul din 25 Octombrie 1944. Cinstim memoria înaintasilor noștri! Le evenimentul
„În cadrul unității militare din Zalău a avut loc predarea de ștafetă între echipele Invictus dintre echipele de la Cluj și Zalău, urmând să-și continue drumul spre Carei. Zalău s-a situat pe traseul galben (cel mai lung traseu) care a pornit de la Tulcea cu destinația finală Carei.Am mulțumit inițiatorilor acestui proiect, cât și echipelor Invictus pentru modul în care au ales să promoveze simbolurile naționale, valorile acestui popor, curaj, devotament și patriotism. Am fost onorați că și noi am fost martori la acest moment de predare/primire a ștafetei.Acest eveniment este legat de Ziua Armatei – 25 octombrie, știut fiind faptul că în 25 oct. 1944, a fost ultima etapă de eliberare a teritoriului României, respectiv Carei și Satu-Mare, fiind anulat defacto dictatul de la Viena”, ne-a declarat prefectul Virgil Țurcaș.
La Zalău sărbătoarea Zilei Armatei Române se va desfășura într-un cadru restrâns, în interiorul unității militare, fără participarea oficialităților sau a publicului.