Amenințare cu bombă lângă Parlamentul European. Ce spune Cristian Terheș?
O nouă ameninţare cu bombă vineri, 10 noiembrie, lângă sediul Parlamentului European din Bruxelles.
Un parc din apropierea Parlamentului European a fost evacuat după ce a fost anunțată o nouă amenințare cu bombă. Mai mulți politicieni români se aflau atunci în clădirea Parlamentului, printre care și europarlamentarul Cristian Terheș:
„În această dimineață, în jurul orei 9, am primit prin SMS un anunț din partea autorităților belgiene cum că lângă Parlamentul European ar fi o bombă și întreaga zonă a fost evacuată. Vă dați seama, în contextul actual în care avem asistenți, adviseri, consilieri care fie erau în Parlament fie veneau la lucru… lângă PE este și o stație de tren… vă dați seama ce panică s-a creat în rândul personalului de acolo! Se pare că deja e noua normă în capitala europeană unde la două-trei săptămâni e fie un atac terorist, fie o amenințare cu bombă. De o oră și ceva vorbesc cu câțiva colegi, trebuie să facem ceva să oprim nebunia asta! Eu personal nu am fost în clădire, dar am avut doi asistenți care se îndreptau spre clădire. Cum am primit notificarea i-am anunțat” a transmis Terheș la România TV.
Săptămâna și alerta
„Cu o zi înainte, pe 09.11.2023, asupra politicianului spaniol conservator Alejo Vidal-Quadras a avut loc o tentativă de asasinat, acesta fiind împuşcat în faţă şi se afla în prezent internat.
Pe data de 16.10.2023 un terorist ce a venit ilegal din Tunisia a împuşcat doi suedezi ce se găseau la Bruxelles pentru un meci de fotbal.
Aceasta e nouă realitate în care trăim în Europa, ca urmare a politicilor neomarxiste de stimulare şi nepedepsire a migraţiei ilegale.
Situaţia aceasta poate fi schimbată în 2024, prin alegerea de conservatori suveraniști în funcţii publice, mai ales în Parlamentul European” a mai spus politicianul pe contul personal de Facebook.