CNAIR a aprobat construirea unui drum de legătură între Șimleul Silvaniei și Autostrada Transilvania
Consiliul de Administrație al CNAIR a aprobat joi, 9 noiembrie, parteneriatul cu orașul Șimleul Silvaniei pentru construirea unui drum de legătură la Autostrada Transilvania. Proiectul denumit „Descărcare trafic Șimleul Silvaniei la A3 Brașov – Cluj – Oradea” ar urma să fie finanțat din fonduri europene prin Programul Transport 2021-2027, dar este condiționat de obținerea unui aviz conform, ulterior aprobării indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului.
„Demararea procedurilor de semnare a Acordului de parteneriat și Primăria orașului Șimleul Silvaniei în forma anexată pentru realizarea obiectivului de investiții Drum de Legătură -Descărcare trafic Șimleul Silveniei la Autostrada A 3 Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea având ca sursă de finanțare Programul Transport 2021-2027”, arată decizia CA CNAIR din 9 noiembrie 2023.
Pentru descărcarea Șimleul Silvaniei – Autostrada Transilvania sunt propuse două variante, de 3,3 km, respectiv de 3,2 kilometri. Legătura se va face la Autostrada Transilvania, sectorul Nușfalău – Suplacu de Barcău deschis în septembrie, dar prin conexiunea cu DN 1 H spre Nușfalău.
„Ținând cont de faptul că în ultimii ani se constată o creștere și intensificare a transportului rutier, care pe lângă faptul că afectează mediul și constituie o sursă de noxe, deopotrivă afectează și calitatea vieții membrilor comunității noastre, iar realizarea în parteneriat cu C.N.A.I.R. S.A. a unui drum de legătură va facilita descărcarea traficului rutier, fluidizându-l și degrevându-l în mare măsură.
Va facilita accesul spre și dinspre noul nod rutier aferent autostrăzii A3 cu zona industrială a orașului și mai departe cu zona de nord/nord-est a județului respectiv a regiunii, fiind o legătură între DN 1H și DN 1F-E 81”, ne-a explicat primarul din Șimleul Silvaniei Cristian Lazăr.
Variantele de traseu:
De la Poarta Sălajului la Nușfalău (41 km), CNAIR a stabilit termen 20 noiembrie pentru desemnarea câștigătorului.
Din harta pe care a publicat-o Primăria Șimleul Silvaniei reiese, mai degrabă ca un drum de centură în zona de nord-est, dar „ambalat” ca o legătură la A3, posibil pentru a „prinde” finanțare europeană. La fel au procedat și cu centurile Comarnic și Bușteni – Azuga descrise în proiect ca „acces complementar la Autostrada Ploiești – Brașov”, dar în realitate fără să intersecteze autostrada.