Iohannis a promulgat legea! Din ianuarie 2024 cresc alocațiile pentru copii
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care va crește, începând cu 2024, alocațiile copiilor. Aceasta va fi indexată anual cu rata medie a inflaţiei.
Așadar, potrivit noii legi, cuantumul alocaţiei va creşte din oficiu. Măsura a fost luată în contextul scumpirii alimentelor si serviciilor.
Din ianuarie 2022, alocaţia pentru copiii de până la doi ani este de 600 de lei, iar pentru cei cu vârsta între 2 şi 18 ani, alocaţia 243 de lei. În cazul minorilor cu handicap, alocaţia de stat pentru copii este de 600 de lei.
În plus, alocația lunară de plasament, a fost majorată anul trecut și a ajuns la suma de 950 de lei.
Alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de:
a) 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
b) 243 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3);
c) 600 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap”.
Ordonanţa prevede indexarea anuală, din oficiu, cu rata medie a inflaţiei, a cuantumului alocaţiei de stat pentru copii, începând cu drepturile lunii ianuarie 2024.
Alocaţia de stat li se acordă şi tinerilor de peste 18 ani care sunt elevi de liceu sau şcoală profesională, până la terminarea studiilor, dar şi majorilor cu handicap care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ preuniversitar, dar nu mai târziu de vârsta de 26 de ani.
Peste 3,5 milioane de copii primesc alocație de stat
Alocaţiile de stat pentru copii achitate în luna iulie 2023 au însumat aproape 1,046 miliarde de lei. Suma medie plătită a fost de 297,45 lei/beneficiar, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).