Proiecție specială a filmului LIBERTATE, în prezența regizorului și a actorului Cătălin Herlo
Regizorul Tudor Giurgiu, împreună cu actorul Cătălin Herlo vor fi prezenți marți, 12 decembrie, ora 19.00, la Cinema Scala, pentru o proiecție specială a filmului LIBERTATE, unul dintre cele mai așteptate și discutate filme românești ale anului.
Biletele sunt disponibile la casieria cinematografului Scala, dar și online, pe site-ul cinematografului: https://cinemascala.ro/film/Libertate–1-238 .
Trailer – https://fb.watch/mAoQTwBtJb/
În haosul și panica generate de protestele mulţimii împotriva autorităţilor, o unitate de miliţie devine ţinta unui asalt violent care degenerează într-o confruntare sângeroasă între soldaţi, miliţieni, securiști și civili. Încercând să scape de asediu, căpitanul de miliţie Viorel (Alex Calangiu) e capturat și acuzat că e terorist.
Din distribuția filmului fac parte: Alex Calangiu, Cătălin Herlo, Ionuț Caras, Iulian Postelnicu, Alexandru Papadopol, Leonid Doni, Andi Vasluianu, Cuzin Toma, Mirela Oprișor, Alex Bogdan, Marius Manole, Ștefan Iancu
Scenariul este scris de Cecilia Ștefănescu și Tudor Giurgiu, după o idee de Nap Toader