Mesajul preotului paroh dr. Ionuț Pop de Sfântul Ierarh Nicolae
Aniversarea Hramului Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Zalău – 6 Decembrie
Dragi credincioși din parohia noastră și urmăritori din mediul online,
Astăzi, în această zi deosebită, ne-am unit în rugăciune pentru a sărbători hramul bisericii noastre, închinată Sfântului Ierarh Nicolae, un model de credință și bunătate. Ne reamintim că viața noastră pământească este atinsă de moarte, iar plinătatea vieții o putem dobândi doar în veacul ce va să vină. Totuși, începutul acestui drum trebuie să fie făcut aici, pe pământ.
Sfântul Nicolae, prin viața și faptele sale, ne îndrumă către un adevăr profund: suntem chemați să ne întărim în credință și să căutăm viața veșnică, chiar și în mijlocul slăbiciunilor și neputințelor noastre. El este un ajutor și un exemplu pentru noi toți, arătându-ne că putem face binele nu doar prin cuvinte, dar și prin fapte concrete.
Astăzi, să ne amintim de minunile săvârșite prin Sfântul Nicolae, ale căror număr nu poate fi socotit. El nu trece cu vederea pe cei îndurerați, pe cei ispitiți, pe cei care plâng și pier. Prin viața lui, ne este arătat drumul spre compasiune și ajutorare a aproapelui.
Să ne rugăm împreună ca Sfântul Nicolae să ne călăuzească în continuare pe calea credinței, a speranței și a dragostei. Să ne unim în rugăciune și în fapte bune, așa cum ne-a învățat el.
Cu drag și binecuvântări, pr. paroh Ionuț Pop