Lucian Bode, întâlnire cu Organizaţia Seniorilor Naţional Liberali
Secretarul general al PNL, deputatul Lucian Bode a avut marţi o întâlnire cu Organizaţia Seniorilor Naţional Liberali, în care a transmis că în guvernările PNL din ultimii ani, pensiile au fost majorate cu 40% iar liberalii susţin indexarea pensiilor de la 1 ianuarie şi recalcularea de la 1 septembrie. În 2024, ne luăm angajamentul să nu introducem noi taxe şi impozite, dar şi să susţinem investiţiile, a mai spus Bode.
”Grija şi respectul faţă de seniorii României sunt priorităţi ale Partidului Naţional Liberal. În cadrul şedinţei BPN a Organizaţiei Seniorilor Naţional Liberali de astăzi, discuţiile s-au centrat pe bugetul pe anul 2024 şi pe alocarea finanţărilor necesare pentru majorările de pensii”, a transmis Lucian Bode, secretarul general al PNL.
Bode a precizat că ”în guvernările PNL din ultimii ani, pensiile au fost majorate cu 40%”.
”Susţinem indexarea pensiilor de la 1 ianuarie şi recalcularea de la 1 septembrie. De asemenea, în 2024 ne luăm angajamentul să nu introducem noi taxe şi impozite, dar şi să susţinem investiţiile. Alocăm sume record pentru educaţie şi majorăm bugetul pentru Transporturi şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate”, a mai spus Lucian Bode, secretarul general al PNL.