Mesajul preotului dr. Ionuț Pop de Bobotează
Botezul Domnului ne reamintește că, așa cum Hristos a intrat în apele Iordanului, la fel și noi, prin botezul nostru, suntem chemați să ne scufundăm în apa vieții veșnice. Este un simbol al purificării și al renașterii, al transformării noastre în copii ai lui Dumnezeu.
Boboteaza ne aduce aminte că Hristos nu a venit doar pentru a sfinți Iordanul, ci întreaga creație. Prin jertfa Sa, Hristos a deschis calea pentru ca toată natura să se bucure de roadele mântuirii Sale. În botezul nostru, noi suntem chemați să ne unim cu Hristos, să ne împărtășim din moartea și învierea Sa, astfel încât să trăim o viață nouă.
Să ne rugăm ca Duhul Sfânt să se pogoare asupra noastră, așa cum S-a pogorât peste Iisus, și să ne călăuzească în fiecare zi pe calea dreptății și a sfințeniei. Amin
Preot paroh dr. Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului