Accident rutier soldat cu o victimă între Jibou și Var
La data de 6 ianuarie a.c., la ora 21.05, polițiștii rutieri din Jibou au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, între localitățile sălăjene Jibou și Var, s-a produs un eveniment rutier.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că, o tânără de 21 de ani, din localitatea Cuceu, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 1 H, pe direcția Jibou – Var, în împrejurări care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, nu ar fi adaptat viteza de deplasare într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, semnalizată ca atare și ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în șanț.
În urma accidentului rutier, tânăra a suferit leziuni ușoare, pentru îngrijirea cărora a fost transportată la o unitate medicală.
Conducătoarea autoturismului a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii rutieri din Jibou continuă cercetările, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.