Guvernul impozitează concediile medicale cu 10%
Angajații care se îmbolnăvesc și sunt nevoiți să beneficieze de concediu medical vor primi mai puțini bani începând cu luna februarie 2024, după ce Guvernul a introdus o taxă de 10%.
Concret, la jumătatea lunii trecute, Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență prin care impune o contribuție de 10% din concediul medical pentru fondul de asigurări sociale de sănătate (CASS), ceea ce înseamnă că salariații vor primi indemnizații mai mici începând cu cele aferente lui ianuarie 2024.
Până la finalul anului 2023, din cuantumul indemnizației aferente concediului medical, angajatului i se reținea doar contribuția pentru asigurări sociale (CAS) de 25% și impozitul pe venit de 10%, fără a i se reține contribuția pentru asigurări sociale de sănătate (CASS) de 10%.
Astfel, taxa de 10% pentru sănătate care nu se aplica până acum vizează nu doar angajații, ci și alte categorii de persoane, inclusiv cei care se asigură voluntar pentru concedii medicale (cum ar fi PFA-uri și profesii liberale).
Altfel spus, începând cu 1 ianuarie 2024 concediile medicale sunt taxate identic cu un salariu, adică cu 45% față de 35% cât era până la 31 decembrie 2023, impunându-se impozitul pe venit de 10%, contribuția pentru pensii de 25% plus contribuția pentru sănătate care până acum nu era percepută.
Ce tipuri de concedii medicale sunt vizate de contribuția de 10% pentru sănătate:
– Concedii medicale și indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă din cauza bolilor obișnuite sau accidentelor în afara locului de muncă.
– Concedii medicale și indemnizații pentru prevenirea bolilor și recuperarea capacității de muncă.
– Concedii medicale și indemnizații pentru maternitate.
– Concedii medicale și indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav.
– Concedii medicale și indemnizații pentru pacienți cu afecțiuni oncologice.- Concedii medicale și indemnizații de risc maternal.
Excepții de la pata contribuției de 10% pentru sănătate fac:
– indemnizațiile pentru concedii medicale acordate în urma accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale conform Legii nr. 346/2002 nu vor fi impozitate cu CASS.
Cine plătește indemnizația pentru concediu medical
Plata indemnizației pentru concediu medical este suportată din fondul de salarii al angajatorului, respectiv din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (F.N.U.A.S.S.) astfel:
· din prima zi lucrătoare până în cea de a 5-a zi de incapacitate temporară de muncă;
· începând cu ziua lucrătoare imediat următoare celor suportate de angajator și până la data încetării perioadei de incapacitate temporară de muncă.
În cazul în care persoana angajată este în perioadă de probă, aceasta se suspendă în timpul concediului medical și este reluată imediat ce concediul încetează. Același lucru se întâmplă și cu perioada de preaviz, în cazul în care cele două perioade se suprapun. De asemenea, concediul de odihnă se va întrerupe, la momentul intrării in vigoare a unui concediu medical, reluându-se sau reprogramându-se după finalizarea perioadei de incapacitate temporară de muncă.
Dacă persoana aflată în concediu medical are contract de muncă pe perioadă determinată, iar acesta încetează în timpul incapacității temporare de muncă, contractul nu se prelungește, iar plata indemnizației revine în sarcina Casei Teritoriale pentru Asigurări de Sănătate.
Nicio persoană nu poate fi concediată în perioada de incapacitate temporară de muncă. Contractul de muncă poate însă înceta în cazul falimentului sau a reorganizării judiciare a companiei, situație în care Casa Teritorială pentru Asigurări de Sănătate preia plata indemnizației.
În concluzie, angajatorul are obligația de a primi certificatele medicale și de a le plăti corespunzător, acordând salariaților acest drept garantat prin lege.