Primarul Ionel Ciunt a retras proiectul privind închirierea celor 6 chioșcuri din zona pietonală
Primăria Zalău a propus un proiect privind închirierea prin licitaţie publică a locaţiilor (chioșcuri) pe zona centrală unde s-a finalizat lucrările de reabilitarea a pietonizării străzii Unirii. Însă în cadrul ședinței Consiliului Local din 25 ianuarie, primarul Ionel Ciunt a decis retragerea proiectului de pe ordinea de zi cu specificația că „se impun câteva clarificări și aș vrea să nu pornim greșit cu această procedură de închiriere”.
„După ce o să stabilim cu colegi din aparatul de specialitate al primarului clarificările respective , în ședința următoare o să supunem aprobării Consiliului LocalȚ, a conchis primarul Ionel Ciunt.
Dimensiunea chișcurilor este (5×3 m), iar detalii despre produsele care vor fi comercializate, situate pe str. Unirii – Zona Pietonală, sunt următoarele:
a) POZIŢIA 1 – comercializarea produselor de patiserie şi cofetărie;
b) POZIŢIA 2 – comercializarea produselor preparate la grill, rotisate sau a produselor fastfood;
c) POZIŢIA 3 comercializarea băuturilor alcoolice şi a gustărilor/aperitivelor care se servesc împreună cu băutura;
d) POZIŢIA 4 – comercializarea produselor preparate la grill, rotisate sau a produselor fastfood;
e) POZIŢIA 5 comercializarea băuturilor alcoolice şi a gustărilor/aperitivelor care se servesc împreună cu băutura;
f) POZIŢIA 6 -.comercializarea produselor de patiserie şi cofetărie.
Prepararea produselor în incinta chioşcurilor se va realiza exclusiv pe energie electrică.
Fiecare comerciant având posibilitatea:
-comercializării de băuturi nealcoolice reci şi calde;
-comercializarea produselor din tutun cu respectarea legislaţiei în vigoare;
-amplasării de automate pentru băuturi nealcoolice calde şi reci, cu condiţia încheierii unei convenţii de plată pentru suprafaţa ocupată;
-amenajării unei terase în proximitatea chioşcului cu respectarea legislaţiei în vigoare;
-amenajării în interiorul chioşcului a unui spaţiu de consumaţie.
Suprafaţa de teren licitată va fi de 75 mp/chioşc, identificată în CF 68798 Zalău cu nr. cadastral 68798, valoarea de inventar a terenului este de 1.772,25 lei/locaţie şi preţul de pornire al licitaţiei este de 55 lei/mp/lună, conform HCL nr. 399 din 22 decembrie 2023 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale, a tarifelor şi chiriilor pentru administrarea bunurilor ce aparţin domeniului public şi privat al municipiului Zalău pentru anul 2024, Anexa II, pct. 3. „închiriere teren pentru amplasare – CHIOŞC”.
Pentru asigurarea aspectului general al zonei – centru istoric – modelul chioşcului se va stabili prin Certificatul de Urbanism pentru amplasarea chioşcului, fiind unul unitar pentru cele 6 locaţii şi va fi pus la dispoziţie de Municipiul Zalău, urmând a se proiecta şi executa pe cheltuiala chiriaşului.
Contractele de închiriere pentru locaţiile mai sus identificate se încheie pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitate de prelungire prin încheierea unui act adiţional, începând cu data încheierii contractului.