Inspectorii ITM Sălaj au făcut controale în saloanele de înfrumusețare din Sălaj
În perioada 17 -20.01.2024, în cadrul Campaniei Naționale privind identificarea cazurilor de muncă nedeclarată, Inspectoratul Teritorial de Muncă Sălaj, prin inspectorii de muncă, a întreprins acțiuni de control la angajatorii din județ care prestează activități în domeniile: ”Coafură și alte activități de înfrumusețare” și ”Activități de întreținere corporală”.
Acțiunea a urmărit în principal identificarea și combaterea muncii nedeclarate, identificarea angajatorilor care utilizează nelegal munca copiilor și tinerilor, precum și luarea măsurilor necesare care să asigure respectarea de către angajatori a prevederilor legale care reglementează relațiile de muncă.
De asemenea, s-a urmărit creșterea gradului de conștientizare a celor implicați în procesul muncii cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au, dar și la consecințele sociale și economice pe care le generează munca fără forme legale.
Astfel, o persoană care prestează muncă nedeclarată este lipsită atât de drepturile conferite de un contract de muncă ( concediu de odihnă, concediu medical) cât și de protecție socială (pensie, îndemnizație de șomaj). De asemenea, în lipsa unui contract individual de muncă, lucrătorul nu are siguranța plății muncii prestate, inclusiv a orelor suplimentare, nu îi este recunoscut dreptul la repaus săptămânal, etc.
În egală măsură, angajatorul este lipsit de posibilitatea de a responsabiliza lucrătorii pentru a obține rezultate cantitative și calitative, iar în cazul producerii unor abateri de natură disciplinară, patrimonială sau crearea altor prejudicii, nu poate dispune de mijloacele prevăzute de legislația muncii pentru soluționarea unor astfel de situații.
Munca nedeclarată are efecte negative și pentru bugetul de stat, existând o relație de interdependență între plata contribuțiilor sociale și impozitelor și accesul la drepturile de asigurări sociale sau altor măsuri de protecție socială.
Pe parcursul acțiunii au fost efectuate 23 de controale la angajatori din aceste domenii de activitate, în urma cărora s-au aplicat 8 avertismente. De asemenea, au fost dispuse 20 de măsuri pentru remedierea deficiențelor.
Cele mai frecvente neconformități constatate în cadrul controalelor au fost următoarele:
- la locul de muncă organizat al angajatorului nu sunt păstrate copiile contractelor individuale de muncă pentru toți salarații;
- nu se ține evidența orelor de muncă prestate zilnic de către fiecare salariat;
- dosare de personal incomplete;
- nu se respectă dispozițiile legale privind repausul săptămânal;
- lipsa certificatului medical prin care se constată faptul că persoana este aptă pentru prestarea muncii;
- nerespectarea termenelor de transmitere a elementelor contractelor individuale de muncă, respectiv a modificării acestora în registrul general de evidență a salariaților în format electronic.
Nemeș Luminița-Elena
Inspector șef
Grele controale și activitate extrem de complexa la saloanele de înfrumusețare. Vai de capu nostru