ITM Sălaj derulează o campanie de promovare a negocierii colective

Inspectoratul Teritorial de Muncă Sălaj, prin inspectorii de muncă, va întreprinde,  pe parcursul lunii februarie, acțiuni de promovare a negocierii colective în întreprinderile mici și mijlocii în cadrul Campaniei care se desfășoară la nivel național.

Acțiunea are în vedere informarea angajaților/lucrătorilor și angajatorilor cu privire la obiectul negocierii colective, participarea și reprezentarea părților în negocierea colectivă, procedura de negociere și efectele contractelor colective de muncă, precum și principalele beneficii ale negocierii colective.

Negocierea colectivă care are loc între angajator/organizația patronală, pe de o parte, și sindicat/organizația sindicală sau reprezentanții aleși ai angajaților/lucrătorilor, de cealaltă parte, urmărește reglementarea relațiilor de muncă sau de serviciu dintre părți, stabilirea condițiilor de muncă, precum și orice alte acorduri în probleme de interes comun.

În conformitate cu dispozițiile art.97 alin.(1) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităţilor care au cel puţin 10 angajaţi/lucrători.

De asemenea, legea reglementează procedura de negociere colectivă și recunoaște autonomia și egalitatea părților în negocierea condițiilor și libertatea de încheiere a convențiilor colective, precum și dreptul la informare în susținerea negocierilor.

Contractele și acordurilor colective negociate și înregistrate în condițiile legii au valoare juridică, iar clauzele acestora se aplică tuturor angajaților/lucrătorilor din unitate.

Important! Contractul individual de muncă nu poate conține clauze sau prevederi inferioare drepturilor garantate prin lege și contractul colectiv de muncă incident angajatorului.

Încheierea contractului colectiv de muncă are ca scop promovarea unor relații de muncă echitabile care să asigure securitatea socială a salariaților, care poate să prevină și să limiteze conflictele de muncă.

De asemenea, încheierea unui contract colectiv de muncă aduce avantaje ambelor părți: drepturi salariale superioare, condiții mai bune de muncă, protecție suplimentară în exercitarea drepturilor legale, participarea la procesele decizionale, pentru salariați, respectiv un climat de muncă favorabil performanței, productivitate, eficacitate și loialitate a personalului îmbunătățite, soluționarea timpurie a litigiilor, pentru angajatori.

Pentru o cât mai eficientă informare, Inspectoratul Teritorial de Muncă Sălaj va organiza întâlniri cu reprezentanții întreprinderilor mici și mijlocii, din toate domeniile de activitate, precum și cu reprezentanți ai  organizațiilor  patronale și sindicale.

Programul concret al întâlnirilor de informare va fi afișat pe pagina de internet a inspectoratului la adresa www.itmsalaj.ro.

Nemeș Luminița-Elena

Inspector șef

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *