Sătmărean prins drogat la volan în localitatea Aluniș
Sâmbătă, 13 aprilie a.c., la ora 14.45, pe drumul județean 108 A, în localitatea Aluniș, județul Sălaj, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un bărbat de 33 de ani, din municipiul Satu Mare.
În urma testării acestuia cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză, polițiștii din Cehu Silvaniei au întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.