Toți elevii și preșcolarii din comuna Meseșenii de Jos primesc o masă caldă gratuită
Comuna Meseșenii de Jos face parte din programul guvernamental prin care toți preșcolarii și elevii primesc zilnic câte o masă caldă. Beneficiari ai acestui proiect de suflet al primarului Bogdan Bercean sunt toate unitățile de învățământ din comună – 3 școli și 3 grădinițe, adică 177 de copii.
Primarul Bogdan Bercean a finalizat licitați pentru desemnarea firmei, astfel că începând din această săptămână a început livrarea porțiilor de mâncare. Așadar cei 177 de copii – preșcolari și elevi primesc în fiecare zi un meniu complet – ciorbă, felul doi și desert.
„Este un proiect extraordinar și foarte așteptat de școlarii din comuna noastră! Acum, nu doar că părinții vor uita de grija pachetului zilnic, ci elevii se vor putea bucura de o masă sănătoasă, chiar la școală. În cadrul proiectului sunt cuprinse toate cele 3 școli și cele 3 grădinițe din comună, beneficiari fiind 177 de copii”, a spus primarul comunei Meseșenii de Jos, Bogdan Bercean.
Trebuie precizat că scopul Programului Național „Masă sănătoasă” este sprijinirea participării la educație a tuturor copiilor prin oferirea unei alimentații sănătoase care să susțină învățarea, prin crearea motivației pentru studiu, menținerea echilibrului socio-emoțional și întărirea stării de bine a elevului și adoptarea igienei muncii intelectuale la vârste și în contexte diferite.
Felicitări! Încă un proiect finalizat cu succes.