Peste 107.000 de sălăjeni au votat la alegerile europarlamentare
Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 33 Sălaj a finalizat, luni, centralizarea datelor privind alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European.
Din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente şi speciale, de 191.793, s-au prezentat la urne 113.343 persoane, numărul total al voturilor valabil exprimate fiind 107.532.
Numărul voturilor valabil exprimate, la nivelul judeţului Sălaj, obţinute de fiecare listă de candidaţi sau candidaţi independenţi, se prezintă astfel: UDMR – 24.584, Alianţa PSD-PNL – 47.456, REPER – 4.849, Alianţa AUR – 14.982, PUSL – 458, Alianţa Dreapta Unită – 4.828, România Socialistă – 220, Partidul România Mare – 494, Partidul Patrioţilor – 416, Partidul Alternativa Dreaptă – 312, Partidul SOS România – 3.302, Partidul Diaspora Unită – 1.325, Pîrvănescu Paula Marinela – 354, Gheorghe Vlad Dan – 1.520, Ştefănuţă Nicoale Bogdănel – 1.808 şi Şoşoacă Dumitru Silvestru – 579.
În acest context, preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 33 Sălaj, judecător Dana Puiu, ţine să mulţumească, pentru efortul susţinut şi implicare, membrilor Biroului Electoral Judeţean, angajaţilor Direcţiei Judeţene de Statistică, ai Autorităţii Electorale Permanente şi ai Instituţiei Prefectului, membrilor secţiilor de votare şi circumscripţiilor electorale şi personalului Ministerului Afacerilor Interne implicat în menţinerea siguranţei şi ordinii publice în cadrul procesului electoral.
În prezent, sunt centralizate datele privind votul exprimat pentru alegerea consilierilor judeţeni şi a preşedintelui Consiliului Judeţean, finalizarea acestui proces urmând a se realiza în cursul zilei de marţi.
În ceea ce priveşte alegerea primarilor şi a consilierilor locali, datele provizorii sunt disponibile online, pe site-ul realizat de Autoritatea Electorală Permanentă şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale pentru alegerile din 9 iunie, https://prezenta.roaep.ro/.
Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 33 Sălaj
Sălajul va fi reprezentat în Parlamentul European de Cristian Terheș (AUR) și Daniel Buda (PNL).
România trimite în Parlamentul European 33 de europarlamentari. Iată cum se împart locurile în PE:
- Alianța PSD-PNL – 19 mandate
- AUR – 6 mandate
- ADU – 3 mandate
- UDMR – 2 mandate
- SOS – 2 mandate
- Nicu Ștefănuță – 1 mandat