Lucian Bode a mai pierdut un proces prin care încerca să scape de decizia de plagiat

Lucian Bode a pierdut al doilea proces în care contestă decizia de plagiat luată de Universitatea Babeș-Bolyai în cazul tezei sale de doctorat.

Lucian Bode a dat în judecată UBB și a cerut suspendarea deciziei din luna ianuarie prin care UBB a certificat, în urma unei noi analize, că fostul ministru a plagiat cel puțin 18,5% din teza sa de doctorat.

Bode a depus recurs, la începutul anului, în încercarea de anulare a hotărârii prin care Comisia de Etică a UBB s-a autosesizat în urma acuzațiilor de plagiat, formulate într-o anchetă a Emiliei Șercan. Curtea de Apel Cluj a decis, însă, să mențină hotărârea atacată.

„Solutia pe scurt: Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul BODE LUCIAN NICOLAE împotriva încheierii civile din data de 24.05.2024 şi a sentintei civile nr. 1026/27.10.2023 ambele pronunţate de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. 112/84/2023, pe care le menţine în întregime. Definitivă. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei azi 17.06.2024.”, arată edupedu.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *