Hoț de telefoane din Buzău prins de polițiștii din Zalău
La data de 27 iunie a.c., în urma investigațiilor efectuate, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliție Muncipiului Zalău au identificat și cercetat un bărbat de 41 de ani, din municipiul Râmnicu Sărat, județul Buzău, bănuit de comiterea infracțiunii de furt.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, la aceeași dată, bărbatul de 41 de ani ar fi sustras un telefon mobil de pe tejgheaua unui magazin din municipiul Zalău, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 1.000 de lei.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău, pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului în cauză.