Ziua Inspecției Muncii, sărbătorită la data de 11 iulie. Instituția aniversează 25 de ani
Legea nr. 337 adoptată în 2018, care reglementează statutul inspectorului de muncă, instituie ziua de 11 iulie ca fiind Ziua Inspecției Muncii, în acest an, instituția aniversând 25 de ani de la înființare în structura sa actuală. Această zi este marcată, anual, prin acțiuni de promovare a prevederilor legislative în vigoare, menite să promoveze munca sigură și decentă
Înființată prin Legea nr. 108/1999, Inspecţia Muncii funcționează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Ministerului Muncii şi Solidarității Sociale și îndeplineşte funcţia de autoritate de stat, prin care se asigură exercitarea controlului în domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi supravegherii pieţei.
În exercitarea atribuțiilor sale generale și specifice, Inspecția Muncii se raportează la una dintre funcțiile sale generale, aceea de comunicare, prin care se asigură schimbul de informaţii cu autorităţile centrale şi locale, precum şi cu persoanele fizice şi juridice supuse activităţii de control, informarea acestora şi a lucrătorilor asupra modului în care se respectă şi se aplică prevederile legislaţiei din domeniile de competenţă, îndeplinind, în aceeași măsură și un rol instructiv prin numeroase campanii de conștientizare și prevenire.
Inspecția Muncii din România și inspectoratele teritoriale de muncă au același mandat cu cel al instituțiilor similare din statele membre ale Uniunii Europene, motiv pentru care, în strategia și programul anual de acțiuni, sunt incluse prioritățile și obiectivele identificate la nivel național conform politicii Uniunii Europene.
Activitatea desfăşurată până acum, de la înfiinţarea Inspecţiei Muncii şi până în present, a condus la depistarea a numeroase cazuri de muncă nedeclarată precum şi la prevenirea unor evenimente ce puteau degenera în accidente deosebit de grave ce se puteau solda cu urmări nedorite de genul avariilor, accidentelor de muncă sau a accidentelor colective de muncă.
Pe lângă activitatea de control, Inspecția Muncii și inspectoratele teritoriale de muncă sunt preocupate în permanență de informarea, consilierea, conștientizarea, dar și atenționarea atât a angajatorilor cât și a angajaților cu privire la importanța cunoașterii și respectării legislației din domeniul relațiilor de muncă, al securității și sănătății în muncă şi supravegherii pieţei .
Pentru celebrarea acestei zile, Inspectoratului Teritorial de Muncă Sălaj va desfășura acțiuni destinate promovării imaginii și activității instituției, prin organizarea de întâlniri cu reprezentanti ai angajatorilor de pe piaţa muncii din judeţul Sălaj, în cadrul cărora vor fi prezentate noutăţile legislative în domeniu precum și răspunsuri pe diverse problematici din domeniile de competență.
La nivel județean, inspectoratul colaborează cu autoritățile și instituțiile publice, în mod deosebit cu Instituția Prefectului, Inspectoratul de Poliție Județean, Biroul pentru Imigrări al județului Sălaj, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, Casa Județeană de Pensii, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier atât pentru informarea reciprocă cât și pentru verificarea respectării normelor legale în vigoare.
Mulțumim, pe această cale, autorităților și instituțiilor publice județene pentru buna colaborare în desfășurarea acțiunilor comune.
Ne dorim să menținem, în continuare, un nivel înalt de încredere în rândul angajatorilor și angajaților, să răspundem prompt solicitărilor cetățenilor, să fim mai buni, mai responsabili, mai performanți pentru asigurarea unei munci sigure și decente.
La mulți ani tuturor inspectorilor de muncă pentru munca desfășurată de-a lungul timpului, pentru răbdare și perseverență ! La mulți ani Inspecția Muncii!
Nemeș Luminița-Elena
Inspector șef