Starețul Mănăstirii Voivodeni a primit Crucea Sălăjeană
Marți, 6 august 2024, cu ocazia praznicului Schimbării la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii Voivodeni, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, în altarul de vară, situat în vecinătatea bisericii, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi.
La acest eveniment, au participat numeroși pelerini, în frunte cu președintele CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu și primarul comunei Dragu Angelica Lazăr, atrași, cu toții, de încărcătura spirituală a acestui loc, dar și de frumusețea zonei.
La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfinția Sa a acordat Preacuviosului Părinte stareț Protos. Acachie Irimiea, Crucea Sălăjană, cea mai înaltă distincție bisericească a Episcopiei Sălajului, în semn de apreciere pentru bogata activitate desfășurată în cadrul acestei vetre monahale. La rândul său, Preacuviosul Părinte stareț a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură și i-a dăruit o icoană, precum și tuturor celor care au ajutat mănăstirea.
De asemenea, Preasfinția Sa a binecuvântat și pictura din clopotnița mănăstirii.