O nouă ediție a Galei Wesselényi desfășurată cu succes
Joi. 21 noiembrie 2024 a avut loc Gala „Wesselényi”, organizată în Clădirea Transilvania din Zalău de către UDMR Sălaj.
În cadrul unei festivități emoționante s-au acordat diplome și distincții la 27 de persoane nominalizate de către comunitățile locale pentru întreaga activitate depusă pentru promovarea culturii, a educației, pentru păstratrea obiceiurilor și tradițiilor maghiare. În cadrul galei au fost distinși și 16 elevi care au terminat anul școlar trecut cu media 10.
Premiile au fost înmânate de către domnul deputat Seres Dénes, președintele UDMR Sălaj, la inițiativa căruia a fost organizată această gală începând cu anul 2017.
,,Am inițiat această gala începând cu anul 2017 ca o recunoaștere a meritelor celor care de-a lungul anilor au activat pentru dezvoltarea comunităților locale.”
În cadrul galei au fot prezentate și momente artistice, dansuri și cântece populare.
La festivitate au participat senatoarea Kovács Irénke, prefectul Dari Tamás, vicepreședintele Consiliului Județean, Szilágyi Róbert, primari din Sălaj, directori de școală, profesori, invitați.
Kovács Irénke a declarat că: „Adresez calde felicitări tuturor și îmi exprim respectul și admirația față de toți cei care prin eforturile depuse în slujba comunităților în diferite domenii ale culturii, educației au contribuit astfel la păstrarea și promovarea frumoaselor tradiții pe care le avem. Felicit cei 16 elevi care, prin muncă asiduă au reușit să ajungă la performanța de a absolvi cu media 10. Le doresc mult succes în anii care urmează!”.