Dinu Iancu-Sălăjanu a scăpat de controlul judiciar pus de procurorii DNA Cluj
Președintele CJ Sălaj Dinu Iancu-Sălăjanu a scăpat de controlul judiciar pus de procurorii DNA Cluj într-un dosar penal privind abuzul în serviciu, respectiv că ar fi implicat în trucarea unor licitaţii publice, astfel încât firme agreate de el să pună mâna pe contracte uriașe.
Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu, este acuzat că ar fi numit în comisia de licitație experții pe care îi dorea o companie participantă la licitația pentru un drum expres, iar firma respectivă a câștigat.
Prejudiciul pe care îl impută acum DNA este de 75.000 de lei. Dinu Iancu Sălăjanu a fost plasat sub control judiciar și nu are voie să își exercite funcția.
La finalul lunii aprilie, Dinu Iancu-Sălăjanu alături de directoarea de la Investiții, Ioana Lavină Ghilea, și șeful serviciului Administrativ, Jozsef Mate, au fost plasați sub control judiciar. Ghilea și Jozsef sunt acuzați că au primit sume de bani de la firme ca să le ajute să câștige licitații.
La finalul lunii iunie, procurorii DNA Cluj au prelungit controlul judiciar pentru Dinu Iancu-Sălăjanu cu 60 de zile, până la finele lunii august.
Din 24 august, președintele CJ Sălaj a scăpat oficial de controlul judiciar pus de DNA Cluj, respectiv a scăapt și de interdicțiile prevăzute de acesta, printre care prezentarea în persoană la sediul IPJ Sălaj pentru a semna prezența în localitate.
























