Ioan Savu candidat PNL Satu-Mare: Exeperiență și pricepere puse în slujba sătmărenilor
Ioan Savu este un om de acțiune și este convins că prin proiectele pe care le va propune în Parlamentul României va reuși să implementeze o serie de inițiative legislative atât de necesare, care să asigure o adevărată relansare a mediului privat și a sectorului economic.
În anul 1992 a înființat o firmă în domeniul construcții drumuri, poduri și anveloparea termică a blocurilor, având sediul social în localitatea Negrești Oaș, până în prezent ajungând la peste 100 de angajați. Peste 75% din cifra sa de afaceri își are ca sursă mediul privat, abia aproximativ 25% reprezentând contractele cu statul.
Omul de afaceri Ioan Savu s-a impus în mediul de afaceri drept un întreprinzător serios, câștigându-și astfel aprecierea și respectul tuturor colaboratorilor săi.
Ioan Savu este un familist convins și împreună cu soția lui, Ana, are trei copii. În urmă cu peste 20 de ani a înțeles că trebuie să se implice în politică și a optat – în mod firesc – pentru PNL, ca fiind singurul partid din România care militează pentru promovarea mediului de afaceri, ca principala sursă de dezvoltare a țării. În ultimii ani a fost membru în Biroul Politic Județean al PNL Sălaj. După alegerile locale din 2020 a fost numit președintele organizației locale al PNL Negrești Oaș.
În urma votului intern al Biroului Politic Județean al PNL Satu Mare, a fost desemnat candidat pentru Camera Deputaților, alături de Adrian Cozma și de Ovidiu Duma, la Senat. PNL Satu Mare și-a propus ca țintă minimală pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020 obținerea unui mandat de senator și două posturi de deputați.
Ioan Savu consideră că prin seriozitate și perseverență va reuși să aducă o serie de modificări legislative care să faciliteze atragerea de finanțări pentru firmele românești, și să elimine birocrația excesivă atât de păguboasă, din procedeele de atragere a fondurilor guvernamentale și europene. În viitoarea sa activitate parlamentară se bazează pe o experiență îndelungată și bogată deoarece cunoaște foarte bine mecanismele specifice accesării unor astfel de fonduri.
Fidel istoricului deziderat liberal, Prin noi înșine!, pe care personal l-a pus în practică de-a lungul întregii sale vieți, Ioan Savu este convins că numai o relansare economică sănătoasă, prin stimularea întreprinzătorilor autohtoni, poate fi baza reală a unei schimbări structurale în România.
Ioan Savu va reprezenta cu cinste în Parlamentul României, Țara Oașului și județul Satu Mare și va milita pentru dezvoltarea acestora, în spiritul doctrinei liberale de promovare a inițiativei private, singura capabilă să asigure bunăstarea României.