Deputatul dr. Florian Neaga și-a încheiat activitatea parlamentară cu o vizită importantă în Armenia

Deputatul PSD Sălaj, dr. Florian Neaga și-a încheiat mandatul de parlamentar cu o vizită oficială în Armenia, unde a participat ca delegat din partea Parlamentului României la cea de a 64-a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN) .
„Afirmarea României ca un actor important în cadrul Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră (BSEC) este esențială în contextul geopolitic marcat de războiul din Ucraina, în perspectiva încheierii acestuia și lansării planurilor de reconstrucție a Ucrainei.
Am participat în calitate de membru al delegației României la reuniunea Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN) ce a avut loc în perioada 10-12 decembrie la Erevan, Armenia, unde au fost discuții importante legate de deblocarea frontierelor ca o garanție pentru dezvoltarea regională și de îmbunătățirea infrastructurii de transport ca pilon pentru progresul statelor membre.
Cea de-a 64-a adunare generală a APCEMN a fost un moment important pentru Organizația pentru Cooperare la Marea Neagră din perspectiva dezvoltării economice, stabilității politice și consolidării relațiilor între statele membre”, a transmis deputatul PSD Sălaj, dr. Florian Neaga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *