SCM Zalău, punctaj excelent în cadrul procedurii de evaluare a echipelor din Liga a III-a 

Pentru a putea participa în campionatul Ligii a III-a fiecare echipă trebuie să îndeplinească anumite condiții minime, iar în acest sens FRF evaluează în fiecare an toate cluburile participante în această competiție.
În urma evaluărilor, comisia de evaluare acordă licențele de participare pentru sezonul următor, cât și pentru participarea la barajele de promovare în Liga a II-a, acolo unde pentru a ajunge cluburile trebuie să obțină un minim de 70 de puncte.
👨‍🏫 Criterii evaluate în cadrul acestei acțiuni sunt cele sportive, de infrastructură, de personal și administrație, juridice și financiare, iar pentru soluționarea acestora clubul zălăuan a format o comisie compusă din directorul Claudiu Bujor, directorul sportiv, Gabriel Vașvari, și șeful centrului de copii și juniori, Marius Pașca.
Începută în toamna trecută, procedura de evaluare a fost finalizată la începutul acestui an, iar reprezentanții FRF au evaluat clubul SCM Zalău cu 96 de puncte, dintr-un total de 100 posibile!
Pe lângă obținerea automată a dreptului de participare la barajul de promovare, în cazul în care SCM Zalău va ajunge sportiv acolo, și a licenței pentru următorul sezon al Ligii a III-a, acest rezultat demonstrează faptul că echipa zălăuană se află pe drumul potrivit spre marea performanță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *