SMURD Sălaj aniversează 9 ani în județul nostru
Sunt 9 ani de construcție a unei echipe de profesioniști în intervenția medicală de urgență, 9 ani ce au adus împreună medici, paramedici, asistenți medicali, piloți, pompieri, și nu în ultimul rând voluntarii ISU, toți entuziaști, buni profesioniști și îndrăgostiți de muncă și de viața semenilor lor. SMURD înseamnă o mare familie, o echipă, care dă sens cuvântului împreună, înseamnă a fi permanent în alertă zi sau noapte, iarnă-vară, pentru că lupta pentru viaţă nu cunoaşte pauză.
Construcţia SMURD Sălaj a început în data de 16 decembrie 2011, dată la care pompierilor li se încredinţau şi misiunile de acordare a primului ajutor calificat prin înzestrarea unităţii noastre cu 4 ambulanţe de tip B2, repartizate la structurile de intervenție din localitățile Zalău, Şimleu Silvaniei, Nuşfalău şi Ileanda. Pentru a răspunde într-un timp cât mai scurt solicitărilor medicale venite din partea sălăjenilor, începând cu data de 23 aprilie 2017, devine operaţional Punctul de Lucru în localitatea Sărmășag cu un echipaj de prim ajutor calificat. Un an mai târziu, la data de 16.12.2018 se operaționalizează un nou echipaj de prim ajutor calificat în cadrul Punctului de Lucru din localitatea Sânmihaiu Almașului. Anul 2019 este un an prolific în dezvoltarea serviciului integrat de acordare a asistenței medicale de urgență prespitalicească în județul Sălaj prin operaționalizarea la data de 1 aprilie a unui echipaj de terapie intensivă mobilă la Zalau şi un echipaj de prim ajutor la Jibou. Un aport major în gestionarea cazurilor medicale foarte grave a fost adus de către elicopterul SMURD operationalizat în 10 septembrie 2019, în cadrul subunităţii de pompieri Jibou. Astfel în prezent la nivelul judeţului nostru sunt operative 6 ambulanţe tip B2 încadrate cu paramedici pompieri şi o ambulanţă tip C1 încadrată cu medic, asistent medical şi 2 paramedici pompieri.
Succesul misiunilor a fost asigurat şi de buna colaborare a echipajelor cu personalul specializat de la nivelul Unității de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean Zalău, precum si de la Camerele de gardă din cadrul Spitalelor orășenești Jibou și Șimleu Silvaniei. Nu în ultimul rând, un aport major și-au adus Spitalele Clinice de Urgență din Cluj Napoca și Oradea care au asigurat continuitatea liniilor de gardă atât pe echipajul de terapie intensivă mobilă (TIM), cât și pe elicopterul SMURD.
În primul an de la operationalizare echipajele SMURD au efectuat un număr de 1259 interventii, acestea urmând un trend ascendent de la an la an, ajungându-se în 2020 (până la data de 1 decembrie) la un număr de 3891 de intervenții. Astfel, în cei 9 ani de existenţă, SMURD-ul a avut un număr impresionat de interventii și anume 24.364. În spatele cifrelor stau zecile de mii de bătăi ale inimilor pacienţilor dar şi renunţări, clipe de cumpănă şi lacrimi, însă înarmaţi cu pasiunea pentru salvarea vieţii au fost depăşite obstacolele rând pe rând, lăsând loc unor noi începuturi.
Aceștia sunt doar primii 9 ani dintr-o poveste de viaţă ce este scrisă zi de zi la nivelul județului nostru.
La mulți ani, salvatori sălajeni!!! și cât mai multe misiuni îndeplinite cu succes!!!
La mulți ani, SMURD Sălaj!
Pentru cei care cred în SMURD Sălaj mulţumirile noastre şi a celor salvaţi.