Prefectul Virgil Țurcaș a transmis un mesaj de mulțumire sălăjenilor pentru respectarea măsurilor antiCOVID

După ce județul Sălaj a fost timp de mai multe zile în topul național la numărul mare de cazuri COVID și după ce trei orașe și o comună au fost în carantină 14 zile, situația pandemică la nivelul județului s-a ameliorat.
Astăzi județul Sălaj alături de alte câteva județe sunt printre primele din țară care vor intra în scenariul verde, ceea ce înseamnă căcetățenii vor fi scutiți de orice fel de restricții.
În această situație, prefectul județului Sălaj, Virgil Țurcaș, a transmis un mesaj de mulțumire tuturor sălăjenilor care au înțeles pericolul acestui virus și au respectat măsurile impuse de autorități.
„Dragi sălăjeni,
Eforturile pe care le-ați depus în toată această perioadă sunt răsplătite prin scăderea incidenței la nivel județean, care în continuare se află pe un trend descendent, ajungând sub valoarea de 1,5/1000 locuitori. Acest lucru nu înseamnă totuși că pericolul a trecut, astfel că eforturile trebuie să continue.
Pe această cale țin să vă mulțumesc tuturor, pentru că ați dat dovadă de responsabilitate, spirit civic și solidaritate.
Sărbătorile se apropie, motiv pentru care este necesar să fim în continuare precauți. În același context epidemiologic, vă îndemn să cinstim sărbatorile într-un cadru restrîns, în familie și să ne protejăm, respectând măsurile impuse, pentru a evita creșterea numărului de infectări!
Vă mulțumesc încă o dată și vă doresc tuturor multă sănătate!”, Marcel Virgil Țurcaș – prefectul județului Sălaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *