Liceenii din Sălaj au impresionat cu ideile lor de business la Maratonului pentru Educație Antreprenorială

Cinema Scala – scena uneia dintre cele mai moderne competiții educaționale dedicate tinerilor.

„Maratonul pentru Educație Antreprenorială”, desfășurată vineri, 15 mai, la Cinema Scala, a făcut din Zalău un adevărat centru al ideilor de business, al creativității și al educației moderne dedicate tinerilor.

Evenimentul organizat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin, prin implicarea profesoarei Sonia Pășcuță, a adus împreună elevi, profesori, oameni de afaceri, reprezentanți ai autorităților și invitați speciali, într-o competiție care a demonstrat că educația antreprenorială poate deveni un instrument real pentru formarea unei noi generații de tineri curajoși și creativi.

Opt echipe formate din elevi ai liceelor sălăjene și-au prezentat ideile de afaceri în fața unui juriu alcătuit din oameni de afaceri și profesioniști din mediul economic. Proiectele au fost dezvoltate în cadrul sesiunilor de educație antreprenorială desfășurate în ultimele luni, iar nivelul prezentărilor a demonstrat implicare, muncă și viziune.

Locul I – BioGust, proiectul care duce echipa de la CNSB Șimleu Silvaniei în finala de la București

Marele câștigător al semifinalei județene a fost echipa BioGust, de la Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” din Șimleu Silvaniei.

Echipa este formată din elevii:

Denisa-Natalia Pal-Pilț

Loris-Ioan Hopide

Sara Jozsa

Valentina Andreea-Nicoleta Satmari

Iulia-Lidia Forizs

Raul Gabriel Pădurean

Profesorii coordonatori ai echipei au fost: Simona Duma și Bianca Adriela Șerban

Proiectul „Făină fără gluten din mere bio” a impresionat juriul prin componenta sustenabilă și prin ideea valorificării merelor bio într-un produs alimentar sănătos, cu potențial real pe piața produselor naturale.

Prin acest rezultat, echipa BioGust va reprezenta județul Sălaj în finala națională din 26 mai de la București.

Locul II – Renty de la CNS Zalău, platforma digitală bazată pe economia colaborativă

Locul al doilea a fost câștigat de echipa Renty, de la Colegiul Național „Silvania” Zalău.

Elevii echipei:

Sorin Ardelean

Ștefan-Andrei Vereș

Marc-Darian Indrieș

Raymond Petrean

Profesor coordonator: Iulia Florian

Proiectul propune o platformă online prin care persoanele fizice și juridice pot închiria unelte de la utilizatori verificați, printr-un sistem bazat pe garanții și siguranță.

Locul III – Zestrea Sălăjeană de la API, proiect care promovează identitatea locală

Pe locul al treilea s-a clasat echipa Zestrea Sălăjeană, de la Colegiul Tehnic „Alexandru Papiu Ilarian” Zalău.

Elevii echipei:

Maya-Ariana Vereș

Daria-Bianca Podină

Lidia-Cristina Găvră

Raluca-Maria Drăgan

Ștefan-Florin Pop

Mihai-Gavril Ember

Profesor coordonator: Lucia Costea

Proiectul propune o afacere în domeniul turismului construită în jurul promovării tradițiilor și obiceiurilor din județul Sălaj, sub motto-ul „Istorie trăită, nu doar vizitată”.

Și celelalte cinci proiecte intrate în competiție au impresionat prin creativitate și utilitate

Echipa MedStyle – Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” Zalău. Proiect: producerea de costume medicale.

Elevii echipei:

Giulia Maria Rada – lider

Denisa Roberta Chiș

Eleonora Diana Grad

Iasmina Daria Ioana Iacob

Beatris Somogyi

Profesor coordonator: Silviu Terheșiu

Echipa EasyParking – Colegiul Tehnic „Alexandru Papiu Ilarian” Zalău/

Proiect: aplicație pentru parcare inteligentă.

Elevii echipei:

Karina-Maria Turoczi – lider

Andrei-Alexandru Herța

Vlad-Andrei Opriș

Ștefania-Ioana Iancău

Alexia-Diana Dobocan

Matias-Enoh Bejan

Profesor coordonator: Daniela-Flavia Gozman

Echipa Rising Future Innovators – Colegiul Național „Silvania” Zalău. Proiect: aplicația „Opened Minded”, dedicată sănătății mintale și dezvoltării personale.

Elevii echipei:

Patricia Onuțe – lider

Sophie-Valentina Big

Maia-Viorela Șerban

Adriana-Iulia Breje

Ana-Paula Urs

Profesor coordonator: Iulia Florian

Echipa Waste Nova – Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei.

Proiect: aplicație pentru monitorizarea și optimizarea risipei alimentare.

Elevii echipei:

Raul-Nicolae Coțe – lider

Maria-Alesia Chiș

Casandra-Miruna Păduran

Teodora Pintilie

Gabriel-Nicolae Szilagyi

Amalia-Mihaela Vereș-Pop

Profesori coordonatori: Aliz Berek și Bianca Șerban

Echipa Money Flow – Colegiul Tehnic „Alexandru Papiu Ilarian” Zalău. Proiect: aplicație pentru monitorizarea veniturilor și cheltuielilor personale.

Elevii echipei:

Alex-Matei Berbecar-Chiș – lider

Gabriel-Mihai Contiș

Vasile-Vlad Giugium

Andreea-Nicoleta Iancău

Silviu-Bogdan Meseșan

Adelina-Raluca Nechita

Profesor coordonator: Daniela-Flavia Gozman

Sonia Pășcuță a adus în Sălaj unul dintre cele mai importante programe de educație antreprenorială din România

„Maratonul pentru Educație Antreprenorială” este organizat la nivel național de CONAF în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea de Vest din Timișoara și Asociația Națională a Antreprenorilor.

Programul se desfășoară în 30 de județe și are ca obiectiv dezvoltarea spiritului antreprenorial și a inițiativei în rândul liceenilor.

Implementarea proiectului în Sălaj i se datorează profesoarei Sonia Pășcuță, care a reușit să mobilizeze licee, profesori, antreprenori și sponsori locali pentru a oferi elevilor o experiență educațională valoroasă.

„Elevii trebuie să știe că pot crea oportunități”, a transmis Sonia Pășcuță în cadrul evenimentului.

Virgil Ianțu, mesaj inspirațional pentru elevii participanți

Invitat special al evenimentului a fost Virgil Ianțu, care le-a vorbit elevilor despre curaj, dezvoltare personală și importanța dialogului dintre generații.

„Voi alergați mai repede, noi știm drumul”, a fost mesajul transmis de Virgil Ianțu participanților.

ISJ Sălaj și comunitatea locală au susținut evenimentul

Inspectoratul Școlar Județean Sălaj a fost unul dintre partenerii principali ai proiectului, contribuind la implicarea liceelor și a cadrelor didactice.

Evenimentul a reunit aproximativ 300 de elevi, dintre care 44 au participat direct în competiție.

Semifinala județeană a fost susținută de numeroși sponsori și parteneri locali și naționali. Sponsori naționali: Auchan România, XP Group, Garanti BBVA, Elit, Bizz Club, Adservio. Partener de mobilitate: Renault România. Partener media național: Magic FM.

Parteneri locali: Primăria Municipiului Zalău, Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, ADI Țara Silvaniei.

Sponsori locali: Nazaret, Silvania Bio, Tefisall Imob, Măcelăria „La Sanda”, Sandana, Asociația Glasul Femeilor Sălăjene, Refugiul Gurmanzilor, Best Gym Society, Max Pump Eastern Europe, Căsuța Culorilor, Magisa, No:W România, Deluxe Codea Flor, La Nașu, Art in Resin și fotograful Alexandru Soloyom.

Monitorul de Sălaj a fost partenerul media al evenimentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *