Festivalul Învățării prin joc – Creșa Voinicel din Zalău

La Creșa Voinicel Zalău s-a desfășurat cea de-a III-a ediție a proiectului Play Fest, organizat în cadrul Inițiativei Educația și Dezvoltarea Timpurie a Copilului în România, derulat de UNICEF și Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională.

Tema din acest an a fost „Natură, armonie și tehnologie”, care a creat numeroase oportunități de învățare prin experiență, demonstrând încă o dată că jocul reprezintă un instrument esențial în dezvoltarea copiilor.
În cadrul unor activități educative diverse și atractive, cei mici au explorat natura, au utilizat tehnologia într-un mod creativ și adecvat vârstei, au colaborat și s-au bucurat de o zi specială dedicată copilăriei și descoperirii prin joc.
Atelierele desfășurate în cele patru clădiri în care își desfășoară activitatea creșa au evidențiat creativitatea și implicarea cadrelor didactice, precum și curiozitatea și dorința de explorare ale copiilor.
Felicitări întregii echipe pentru organizare și pentru contribuția la crearea unor experiențe educaționale valoroase pentru cei mici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *