În Duminica a 5-a după Rusalii, 5 iulie 2026, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, în sobor de preoți și diaconi. Pentru comunitatea Catedralei, slujba din această duminică a avut și o semnificație aparte: la finalul ei, părintele Ioan Ghiurco, ctitorul sfântului locaș, a primit, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române.

La eveniment au participat președintele CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu și deputatul liberal Lucian Bode.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură în care a arătat că omul se eliberează de lucrarea răului nu prin propriile puteri, ci rămânând aproape de Hristos și folosindu-se de mijloacele pe care Biserica i le pune la îndemână.

Ierarhul a evidențiat mai întâi cele două atitudini greșite față de existența răului: negarea lui, în numele unei mentalități moderne, și preocuparea obsesivă pentru lucrarea acestuia: „Pe de o parte, există foarte mult scepticism din partea unei categorii sociale care se prezintă pe sine foarte educată, în sensul în care se spune: «Noi, de acum, suntem oameni moderni, nu mai credem în demoni. Aceasta a fost o înțelegere veche, până să vină revoluția științifică, până să înțelegem și să explicăm fenomenele naturii și fenomenele lumii». Iar cei care mai cred în așa ceva sunt considerați obscuri în gândire și obscurantiști în comportament. Pe de altă parte, paradoxal, există și o altă categorie de oameni care nu doar că acceptă existența răului și a demonilor ca actori ai răului, ci devin obsedați de lucrarea acestuia și peste tot în jurul lor văd un posibil pericol care vine din partea vrăjmașului. Caută tot felul de variante pentru a se elibera, de la unii preoți despre care se spune că ar fi mai specialiști decât alții în această zonă, până la tot felul de dezlegători, descântători și alte diverse formule, însoțite de promisiunea că vor fi eliberați de ceea ce ar putea să fie rău în viața lor.”

Preasfinția Sa a explicat apoi că vrăjmașul îl urăște pe om pentru că acesta este iubit de Dumnezeu, poartă chipul Său și are, prin pocăință, posibilitatea întoarcerii după cădere: „Diavolul îl urăște foarte tare pe Dumnezeu. Îl urăște pentru că, înainte de istoria pământului, când s-a răsculat împotriva lui Dumnezeu, dorind să fie el însuși dumnezeu, dar în afara lui Dumnezeu, s-a autocondamnat pe sine, iar condamnarea sa este veșnică. El nu mai are întoarcere. Dumnezeu l-a creat pe om din dragoste, iar diavolul știe că, chinuindu-l pe om, care este bucuria lui Dumnezeu și rodul dragostei lui Dumnezeu, ajunge să-I provoace întristare și durere lui Dumnezeu Însuși. Așadar, într-un fel, omul este o victimă colaterală, pentru ca diavolul să ajungă la Cel pe care Îl urăște cel mai tare: la Dumnezeu. Diavolul îl invidiază foarte tare pe om pentru că acesta este coroana creației și pentru că mai are ceva ce diavolul nu are: posibilitatea de a se întoarce. A doua șansă am numi-o noi, iar în Biserică o numim pocăință. Această pocăință îl poate reașeza pe om, chiar și căzut fiind, înaintea lui Dumnezeu, ceea ce diavolul nu mai poate să facă.”

Ierarhul a arătat că răul nu pune stăpânire asupra omului dintr-odată, ci prin acceptări și cedări succesive, până când păcatul repetat devine o obișnuință pe care omul nu o mai poate nici măcar identifica: „Răul nu a fost lăsat de Dumnezeu să aibă putere asupra omului decât dacă omul însuși îl invită să facă acest lucru. Noi ne deschidem, prin libertatea noastră, lucrării răului. El vine cu o ispită, cu o tentație, iar omul intră mai întâi în dialog cu răul. După ce intră în dialog cu ispita, începe să primească plăcerea care vine de pe urma tentației. Odată ce primește plăcerea, pe nesimțite consimte la săvârșirea răului și apoi săvârșește păcatul. Acesta este mecanismul păcatului. Dar, odată săvârșit, păcatul se mai săvârșește încă o dată, încă o dată și încă o dată, până când răul devine cronic în viața noastră. Omul nu este făcut să săvârșească răul, dar, dacă o dată, de două ori, de trei ori îl primește, răul va deveni ceva natural pentru el și nu va mai avea putere nici să lupte împotriva lui, nici să-l deslușească și să-l identifice. De multe ori săvârșim răul fără să ne mai dăm seama, pentru că atât de tare ne-am obișnuit cu el, încât vine de la sine.”

Preasfințitul Părinte Benedict a subliniat că omul nu poate birui răul prin propriile puteri, ci numai rămânând aproape de Hristos și oprind compromisurile prin care i-a îngăduit vrăjmașului să pătrundă în viața sa: „Omul să nu se ia la trântă cu vrăjmașul, pentru că este mai slab decât vrăjmașul. Cei doi din Evanghelia de astăzi nu au putut să se elibereze singuri. Prima condiție este ca omul să nu se încreadă în puterile sale, pentru că tocmai aici este contextul în care vine răul să lucreze în viața lui: când ești autosuficient, nu mai ai nevoie de nimeni și te încrezi în propriile puteri. O oiță dintr-o turmă, atunci când vine lupul, nu iese din turmă ca să se lupte cu lupul. Ea stă în turmă, cât mai adânc în turmă și cât se poate mai aproape de păstor. Nu este cazul să devenim obsedați de rău și să luptăm împotriva lui. Calea este să ne întoarcem la Hristos. Cine stă lângă Hristos se eliberează, se dezleagă de rău. În același timp, este nevoie să întrerupem acele cedări treptate pe care le facem în fața răului: tentații, compromisuri, răutăți. Nu mai trăim cum am trăit până acum, nu mai facem răul, nu mai cădem în tentații. Întrerupând firul acesta, intră Dumnezeu pe firul vieții noastre și atunci Îl avem pe Cel care poate să ne păzească și să ne apere.”

În încheiere, ierarhul a arătat că Spovedania, Sfânta Împărtășanie și citirea Scripturii sunt mijloacele prin care Hristos locuiește în om și îl așază în biruința Sa asupra răului: „Când rugăciunea de dezlegare a Bisericii se săvârșește însoțită de spovedania noastră sinceră, întrerupem răul care se săvârșește în viața noastră și nu-i mai dăm vrăjmașului posibilitatea de a ne șantaja prin răul pe care l-am făcut. Răul mărturisit în spovedanie ni se iartă de Domnul Hristos și atunci vrăjmașul nu mai primește putere asupra noastră. Spovedania, ca taină văzută a pocăinței, este forma de exorcizare cea mai la îndemână pe care o are omul în Biserică. Trupul și Sângele Domnului Îl aduc pe Domnul înlăuntrul nostru, iar când suntem locuiți de Domnul, nu mai putem fi locuiți de rău. Mai avem și cuvântul lui Dumnezeu, care îl alungă pe demon. Cel care are cuvântul lui Dumnezeu în gură nu se luptă el cu vrăjmașul, ci cuvântul lui Dumnezeu luptă împotriva vrăjmașului. Există un război nevăzut, dar războiul acesta îl duce Hristos. El l-a și învins o dată pentru totdeauna, iar noi ne așezăm în oastea lui Hristos, cea care este deja biruitoare.”

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Lumină Lină” al Catedralei Episcopale din Zalău, dirijat de domnul profesor Ciprian Ghiurco.

Pentru întreaga activitate pastoral-misionară desfășurată în cei peste 62 de ani de slujire preoțească, pentru contribuția deosebită adusă vieții bisericești din municipiul Zalău și, mai ales, pentru ctitorirea Catedralei Episcopale cu hramul „Înălțarea Domnului”, cunoscută de credincioși sub numele de Catedrala „Sfânta Vineri”, în semn de apreciere și recunoștință, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a acordat părintelui Ioan Ghiurco Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române.

Distincția i-a fost înmânată de Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, care a adresat mulțumiri Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru acordarea Crucii Patriarhale și pentru prețuirea arătată slujirii părintelui Ioan Ghiurco și lucrării sale de ctitor. Totodată, ierarhul l-a felicitat pe părintele Ioan Ghiurco, cu prilejul împlinirii recente a vârstei de 84 de ani, pentru îndelungata sa slujire și pentru lucrarea deosebită împlinită în mijlocul credincioșilor, evidențiind în mod deosebit rolul său hotărâtor în ridicarea Catedralei Episcopale din Zalău, a cărei construcție a început, la inițiativa sa, în anul 1990 și care rămâne cea mai importantă mărturie a activității sale de ctitor și slujitor al Bisericii.

La rândul său, părintele Ioan Ghiurco și-a exprimat profunda recunoștință față de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru marea cinste de a-i fi acordată Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române, mărturisind că primește aceast dar cu smerenie și cu emoție, ca pe un semn de prețuire pentru întreaga sa slujire și pentru lucrarea de ctitorire a Catedralei Episcopale din Zalău. Părintele i-a mulțumit Preafericirii Sale pentru atenția și aprecierea arătate unei lucrări începute în urmă cu peste trei decenii și împlinite prin multă osteneală și jertfelnicie.

Totodată, părintele Ioan Ghiurco le-a mulțumit tuturor celor care i-au fost alături în ridicarea Catedralei Episcopale, subliniind că această înaltă distincție le aparține, deopotrivă, și lor, ca o recunoaștere a jertfei, a ostenelii și a dăruirii prin care au contribuit la împlinirea acestei lucrări.

Catedrala Episcopală din Zalău

Ridicarea Complexului cultural-spiritual „Sfânta Vinere” din Zalău, din care face parte și biserica cu hramul „Înălțarea Domnului”, prima Catedrală Episcopală a Sălajului, a început imediat după Revoluția din anul 1989, mai precis în vara anului 1990. Din punct de vedere arhitectural, intrarea în catedrală se face pe sub un Obelisc închinat eroilor neamului, care se înalță spre cer până la 50 m. În vârful obeliscului a fost montat un clopot ce cântărește 3.000 kg, pe care sunt scrise cuvintele: „Deum laudo, vivos homines voco, mortuos plango, fulgura frango”.

Lăcașul de cult este construit în formă de cruce greacă înscrisă, cu laturi egale și dimensiuni de 36 m în lungime, lățime și înălțime. La demisolul catedralei se află un paraclis de iarnă și spații muzeale ce vor adăposti, în viitor, peste 2.000 de cărți bisericești vechi și sute de icoane, incluse în Patrimoniul Cultural Național. În interior, catedrala închinată eroilor neamului este împodobită cu pictură, iar în mijlocul bisericii străjuiește un policandru din bronz, cu înălțimea de 7 m, lățimea de 4 m, având 360 de becuri și o greutate de 1.780 kg. În 2008, după înființarea Episcopiei Sălajului, biserica a fost ridicată la rangul de Catedrală Episcopală.