100 de mijloace de transport persoane au fost verificate în 24 de ore
Structurile Ministerului Afacerilor Interne continuă activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zonele aglomerate, dar şi în mijloacele de transport în comun, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.
Astfel, în ultimele 24 de ore, în urma activităţilor desfăşurate pe raza întregului județ, au fost verificate 98 mijloace de transport persoane, 110 societăți comerciale, fiind legitimate 436 persoane.
Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 60 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 7750 lei, toate pentru nepurtarea măștii de protecție.
Pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală au aplicat și polițiștii locali 10 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de 250 lei.
Zece acțiuni punctuale desfășurate
Pe lângă acțiunile desfășurate pentru prevenirea răspândirii noului virus, polițiștii au mai desfășurat 10 acțiuni punctuale, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 36 sancțiuni contravenționale, în valoare de 6750 lei.
Vă rugăm să vă informați din surse oficiale!
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne rămân în continuare la datorie, având ca obiectiv principal prevenirea oricăror fapte antisociale sau a altor situații de risc care ar putea pune în pericol sănătatea și viața oamenilor.
De asemenea, acestea rămân mobilizate în teren, la nivelul întregului județ, pentru a se asigura că măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu nou virus sunt respectate astfel încât să putem reveni cât mai curând la o viață normală.
Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.
Vă dorim tuturor multă sănătate!