Deputatul PSD Ionel Ciunt: „Voi vota pentru ca dascălii să își primească prima de carieră didactică de 1.500 de lei”

Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară pentru a debloca fondurile europene destinate profesorilor, printr-un proiect de lege inițiat de Partidul Social Democrat.
Deputatul PSD Ionel Ciunt a anunțat că va vota în favoarea proiectului de lege PL-x 466/2026. Inițiativa legislativă rezolvă acordarea primei de carieră didactică pentru anul școlar și universitar 2026–2027.
Prin acest vot, parlamentarul social-democrat susține direct cadrele didactice din învățământul de stat. Profesorii vor putea folosi în continuare sprijinul financiar în valoare de 1.500 de lei. Banii sunt destinați achiziției de cărți, materiale didactice, echipamente IT și cursuri de formare profesională.

Critici la adresa Executivului

Parlamentarul PSD a taxat dur lipsa de acțiune a actualului Cabinet. Ionel Ciunt afirmă că măsura legislativă a devenit necesară din cauza blocajului de la nivelul Executivului.
„Dacă Guvernul condus de Ilie Bolojan nu a vrut și nu a putut să sprijine dascălii, PSD a venit cu soluția legislativă și îl obligă, prin lege, să respecte acest drept”, a declarat deputatul PSD Ionel Ciunt.

Fonduri europene, nu efort bugetar

Parlamentarul a subliniat că aplicarea acestei legi nu pune presiune pe resursele financiare naționale. Sumele necesare sunt asigurate integral din fonduri externe nerambursabile.
Plata acestor prime este finanțată prin Programul Educație și Ocupare (PEO). Astfel, proiectul valorifică resursele europene disponibile, fără a afecta bugetul de stat al României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *