Accident rutier cu 2 victime în Jibou
La data de 1 septembrie a.c., în jurul orelor 09.10, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier în orașul Jibou.
La fața locului s-au deplasat polițiștii de ordine publică și ai formațiunii rutiere din cadrul Poliției Orașului Jibou, care, din primele verificări efectuate, au stabilit că o femeie de 35 de ani, din municipiul Zalău, în timp ce conducea un autoturism pe centura ocolitoare a orașului Jibou, la intersecția cu Drumul Național 1H, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 52 de ani, din comuna Băbeni, care se deplasa regulamentar pe drumul național, în apropierea unei stații de carburant din orașul Jibou.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În urma evenimentului rutier, două femei, de 47 și 23 de ani, ambele din comuna Băbeni, pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 52 de ani, au suferit leziuni fizice. Acestea au fost transportate la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.



























