Patru bărbați din Românași cercetați într-un dosar de cămătărie și șantaj

La data de 3 septembrie a.c., în urma activităților investigative și de cercetare desfășurate, precum și a administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău au identificat patru bărbați, de 40, 57, 31 și 49 de ani, toți din comuna Românași, bănuiți de comiterea infracțiunilor de camătă și șantaj.
Față de trei dintre aceștia, respectiv față de bărbații de 57, 31 și 49 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

În aceeași zi, polițiștii Biroului de Investigații Criminale, împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale și ai Biroului de Ordine Publică – Compartimentul Proximitate, specialiști criminaliști și cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, în comuna Românași, la locuințele celor patru bărbați.

În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, bunuri și mijloace de probă de interes pentru cauză, inclusiv sume de bani în lei și valută, susceptibile a proveni din activitatea infracțională. Astfel, au fost indisponibilizați 6.700 de lei și 550 de euro, precum și alte mijloace de probă.

Totodată, au fost puse în executare patru mandate de aducere, emise de magistrații Judecătoriei Zalău, pe numele celor patru bărbați, aceștia fiind conduși la sediul Poliției Municipiului Zalău pentru continuarea cercetărilor.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada 2016–2026, cei patru bărbați ar fi desfășurat, fără drept, activități de acordare de împrumuturi bănești către mai multe persoane, percepând ulterior dobânzi excesive și exercitând presiuni în vederea recuperării sumelor de bani pretinse.

De asemenea, din probatoriul administrat rezultă că, ulterior acordării împrumuturilor, persoanele vătămate ar fi fost contactate în mod repetat, telefonic și prin intermediul aplicațiilor de socializare și comunicare, și ar fi fost supuse unor acte de intimidare, amenințări și presiuni psihice, inclusiv prin amenințarea cu producerea unor consecințe negative asupra acestora, în scopul determinării lor să remită sumele de bani pretinse.

Față de cei trei bărbați, de 57, 31 și 49 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca aceștia să fie prezentați, în cursul zilei de astăzi, magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, în vederea dispunerii altor măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, în vederea documentării întregii activități infracționale.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *