Tribunalul București a motivat anularea hotărârii UBB privind teza de doctorat a lui Lucian Bode. „Adevărul învinge”

Lucian Bode anunță că a primit astăzi motivarea sentinței din 2 iunie 2025, prin care Tribunalul București a anulat hotărârea Comisiei de Etică a Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca în ceea ce privește teza sa de doctorat.

„Este încă un exemplu de execuție publică a unui politician incomod, pe atunci ministru al afacerilor interne și secretar general al PNL. Totul pentru a da din când în când câte un exemplu negativ din rândul politicienilor, pentru că de adevărații plagiatori din lumea academică nu e bine să ne atingem.
Am totuși o mare bucurie după toți acești ani de hărțuire: adevărul învinge de fiecare dată! Mai devreme sau mai târziu, va ajunge să fie cunoscut de opinia publică, iar fiecare își va asuma consecințele firești ale propriilor acțiuni, în limitele legii.” – a anunțat Lucian Bode într-o postare pe Facebook.

Cum a motivat instanța

Instanța a reținut ca și prim argument de nelegalitate faptul că Lucian Bode nu mai era membru al comunității universitare la momentul la care UBB (prin Comisia de etică) s-a autosesizat și, deci, Comisia de etică nu avea competențele pe care și le aroga prin emiterea hotărârii anulate.

Calitatea de student doctorand și, deci, membru al comunității universitare, se păstrează pe durata desfășurării programului de studii universitare de doctorat, fără ca legea să prevadă menținerea acestei calități și ulterior finalizării programului de doctorat.

Mai reține instanța că, prin conținutul Hotărârii nr. 1/2023, Comisia de etică a procedat la o analiză asupra valorii științifice a tezei de doctorat și a constatat plagiatul contrar celor validate anterior de către CNATDCU și comisia de doctorat a UBB prin conferirea titlului de doctor, împrejurare ce contravine Deciziei CCR nr. 364/2022, potrivit căreia cele stabilite de comisia de doctorat și validate de CNATDCU nu pot fi reexaminate, sub aspectul valorii științifice, de către altă comisie.

Comisia de etică nu poate substitui comisia de analiză a lucrării și raportul pe care cea din urmă comisie este necesar să îl întocmească asupra lucrării analizate; or, în cazul Hotărârii nr. 1/2023, nu a fost numită o comisie de analiză – distinctă de Comisia de etică – și nici nu există un raport al evaluării tezei de doctorat – aspect ce constituie vicii de formă ale hotărârii UBB, alături de lipsa vizei consilierului juridic la emiterea acestei hotărâri.

Nu poate fi luată în considerare notorietatea unor reguli și exigențe de citare la momentul 2018 (elaborarea tezei de doctorat), în lipsa indicării unor reglementări sau ghiduri metodologice în vigoare la acel moment în cadrul școlii doctorale; notorietatea nu suplineste cerința de previzibilitate și legalitate a standardului de citare aplicat în evaluarea tezei de doctorat (context în care respectarea sa nu poate fi invocată cu titlu obligatoriu în evaluarea tezei de doctorat).

În considerarea acestor aspecte, prima instanță a anulat Hotărârea nr. 1/2023 (inclusiv răspunsul la plângerea prealabilă), precum și toate măsurile și actele emise în executarea sa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *