Primăria Zalău a recepționat lucrările de reabilitarea la soclul Monumentului “Wesselenyi”
Astăzi, 14 ianuarie 2021, a fost efectuată recepția lucrărilor la obiectivul de investiții “Restaurare soclu la Monumentul Wesselenyi din Municipiul Zalău, inclus in lista monumentelor istorice emisă de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, cod: SJ-III-m-B-05151”, situat în Piața Iuliu Maniu.
Investiția cuprinde lucrări de restaurare și reabilitare a postamentului și în jurul acestuia și lucrări de restaurare și reabilitare a componentelor din piatră. Valoarea investiției este de 445.079,06 lei, executantul lucrării fiind S.C Dimeny Granit SRL.
Piața Iuliu Maniu din Zalău modernizată cu fonduri europene
Prin intermediul unui proiect finanțat din fonduri europene, Piața Iuliu Maniu urmează să între într-un amplu proces de reabilitare și modernizare.
Astfel, fântâna arteziană existentă va fi reabilitată, iar sistemul de iluminat public va fi realizat cu stâlpi de iluminat cu LED și sistem de telegestiune, iar pe stâlpi vor fi montate camere de supraveghere video. De asemenea, vor fi plantați arbori ornamentali, va fi amenajat stațiul verde și zona va fi dotată cu mobilier urban: bănci, coșuri de gunoi, rastele pentru biciclete, cișmele pentru apă și corpuri de iluminat public.
În momentul de față, proiectul se află la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației pentru semnarea constractului de finanțare.