Măsuri de siguranță pe timp de iarnă, recomandate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sălaj

Dacă vă aflați în diferite zone, aflate sub incidența vremii rele, și sunteți nevoiți să porniți la drum, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Porolissum” vă recomandă respectarea câtorva măsuri utile pentru siguranța dumneavoastră:
– informați-vă dacă pe traseul ales nu sunt drumuri blocate;
– urmăriți cu atenție buletinele meteorologice și recomandările autorităților locale și centrale;
-dacă plecați cu autoturismul , asigurați-vă că rezervorul de combustibil este plin, iar sistemul de încălzire funcționează eficient;
– puneți în mașină un kit de urgență: lanțuri antiderapante, apă, pături, lopată, lanternă, sac cu nisip, încărcător telefon.
În cazul în care rămâneți înzăpeziți în afara localităților, luați următoarele măsuri :
– nu intrați în panică și păstrați-vă calmul;
– trageți pe dreapta și porniți luminile de avarie ;
– anunțați evenimentul la numărul de urgență 112, indicând locul unde ați rămas blocat;
– rămâneți în autoturism până ce echipele de intervenție vin să vă salveze ;
– nu părăsiți autoturismul pentru a cere ajutor, deoarece vă puteți rătăci ;
– porniți motorul și sistemul de încălzire aproximativ 10 minute la fiecare oră, pentru a menține cald în interior; cât timp motorul este pornit, deschideți ușor un geam pentru ventilație;
– curățați periodic zăpada de pe țeava de eșapament;
– mișcați-vă pentru a menține organismul cald și consumați lichide pentru evitarea deshidratării;
– pe timp de noapte, porniți lumina din interior pentru ca echipele de salvare să vă localizeze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *