Tânăr din Treznea condamnat la 3 ani și 6 luni de pușcărie cu executare pentru tentativă de omor
În data de 26.01.2021, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Tribunalul Sălaj privind un bărbat de 31 de ani din comuna Treznea, judeţul Sălaj, care a fost condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.
Condamnatul a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.