A fost sfințită noua capelă din Moigrad, construită cu sprijinul Primăriei Mirșid
În Duminica întâi după Rusalii, a Tuturor Sfinților, 7 iunie 2026, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a slujit în Parohia Moigrad, Protopopiatul Zalău, cu prilejul binecuvântării noii capele mortuare din localitate.
De la ora 9:30, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Nașterea Domnului”, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
La eveniment au participat primarul Comunei Mirșid, Călin Bereschi, președintele CJ Sălaj Dinu Iancu-Sălăjanu și fostul deputat dr. Florian Neaga, fiu al satului Moigrad.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură despre sfințenie ca chemare adresată tuturor creștinilor, arătând că aceasta se trăiește printr-o viață coerentă între credința lăuntrică și mărturisirea din afară, precum și prin așezarea lui Dumnezeu pe primul loc în toate.
Ierarhul a arătat că Duminica Tuturor Sfinților, așezată imediat după praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, descoperă rodul lucrării Duhului în Biserică și chemarea fiecărui creștin la sfințenie, indiferent de locul pe care îl ocupă în societate.
Preasfinția Sa a explicat apoi că sfințenia nu presupune o viață comodă, ci fidelitate față de Hristos în orice împrejurare. Pornind de la fragmentul apostolic al zilei, ierarhul a subliniat că sfinții au rămas statornici în credință chiar și în încercări, prigoniri și suferințe.
Referindu-se la pericopa evanghelică, Preasfințitul Părinte Benedict a arătat că prima coordonată a sfințeniei este coerența dintre viața lăuntrică și mărturisirea din afară. Credința nu poate rămâne doar o realitate ascunsă, fără expresie în comportament, după cum nici mărturisirea exterioară nu poate fi ruptă de o viață lăuntrică serioasă.
În continuare, ierarhul a vorbit despre cea de-a doua coordonată a sfințeniei: așezarea lui Dumnezeu pe primul loc. Preasfinția Sa a arătat că dragostea față de cei ai casei nu este anulată, ci luminată și împlinită atunci când omul învață mai întâi dragostea de Dumnezeu.
În încheiere, Preasfințitul Părinte Benedict a subliniat că sfințenia nu este rezervată unor oameni excepționali, ci este chemarea fiecărui creștin care își asumă mărturisirea credinței și ierarhia valorilor evanghelice.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Ioan-Ciprian Porumb a adresat un cuvânt de mulțumire Preasfințitului Părinte Benedict pentru binecuvântarea adusă comunității din Moigrad. Totodată, părintele paroh a prezentat un scurt istoric al localității, amintind legătura acesteia cu vechiul Porolissum și cu castrul roman din apropiere, repere care dau locului o însemnătate aparte în istoria zonei. În semn de recunoștință, i-a oferit ierarhului o icoană.
Cu acest prilej, binefăcătorii și cei care au sprijinit ridicarea noii capele mortuare au primit distincții din partea Preasfințitului Părinte Benedict. Gramata episcopală pentru ctitori a fost oferită părintelui paroh Ioan-Ciprian Porumb, domnului Călin-Augustin Bereschi, primarul comunei Mirșid, și domnului dr. Florian Neaga, iar alți binefăcători ai comunității au primit diplome de apreciere.
În continuare, Preasfințitul Părinte Benedict a sfințit noua capelă mortuară, ridicată cu sprijinul Primăriei Comunei Mirșid și al credincioșilor din localitate.




























