Accident rutier în localitatea Benesat, provocat de un cerb

La data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 07.40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe drumul județean 108A, în afara localității Beneșat.

La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei, iar în urma verificărilor efectuate au stabilit că, o tânără de 21 de ani, din comuna Beneșat, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 108A, din direcția Beneșat spre Aluniș, ar fi lovit un animal sălbatic (cerb) care se afla pe partea carosabilă.

În urma impactului, autoturismul a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, care se deplasa din sens opus, condus de un bărbat de 53 de ani, din municipiul Sebeș, județul Alba.

În urma evenimentului rutier, tânăra de 21 de ani a fost transportată la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri de specialitate.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Animalul sălbatic (cerb) a fost predat reprezentanților Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sălaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *